Primăria Pitești a fost sancționată cu avertisment de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș. Consiliul Local a votat în ședința din 10 februarie proiectul inițiat de primar, pentru aprobarea documentației tehnico-economice necesară efectuării unor lucrări de conformare solicitate în precedență, în vederea obținerii autorizației de securitate la incendiu. ISU a sosit în control în ziua următoare, 11 februarie. Proiectul, în valoare de 493.047,76 lei inclusiv TVA, trebuia votat în cadrul ședinței Consiliului Local din 28 ianuarie, însă a fost respins, cu 9 voturi pentru și 13 abțineri, consilierii USR motivând abținerea prin prețul prea mare.
„Ca urmare a controalelor din anii precedenți, efectuate de către ISU Argeș la sediul Primăriei Municipiului Pitești, a fost lăsată, ca măsură, în procesele verbale de control, obținerea autorizației de securitate la incendiu. Documentația a fost întocmită de către un proiectant specializat și a fost depusă la ISU Argeș în vederea eliberării autorizației de securitate la incendiu.
Ulterior verificării documentației și a situației din teren, ISU Argeș a mai solicitat efectuarea unor lucrări de conformare și a emis Avizul de securitate la incendiu nr.192/20/SU-AG din 08.12.2020, care prevede că Deținătorul avizului are obligația să solicite autorizația de securitate la incendiu după efectuarea recepției la terminarea lucrărilor, înainte de punerea în funcțiune a construcțiilor ori a instalațiilor pentru care s-a obținut prezentul aviz.
Pentru efectuarea lucrărilor de conformare, trebuia aprobată în Consiliul Local documentația tehnico-economică, cu o valoare de 493.047,76 lei inclusiv TVA, obiectiv ce se regăsește în Programul de Investiții al municipiului Pitești pe anul 2021, iar lucrările vor începe după aprobarea bugetului Municipiului Pitești pe anul 2021. În ședința extraordinară din 28 ianuarie 2021, Consiliul Local a respins cu 9 voturi pentru și 13 abțineri Proiectul de hotărâre inițiat de primar privind aprobarea Documentației tehnico-economice aferentă obiectivului de investiții „Lucrări de conformare securitate la incendiu pentru Primăria Pitești”.
ISU Argeș a sancționat Primăria Municipiului Pitești cu avertisment. Consiliul Local a votat proiectul de hotărâre în data de 10.02.2021 – există HCL nr.44/10.02.2021. După finalizarea și efectuarea recepției acestor lucrări de conformare, va fi emisă Autorizația de Securitate la incendiu pentru Primăria Municipiului Pitești” se arată într-un comunicat emis de Primăria Pitești.