Respectând reglementările în vigoare, impuse de pandemia de Covid19, în perioada 30 octombrie – 03 noiembrie 2021, instituțiile subordonate Consiliului Județean Argeș organizează următoarele activități cultural artistice:
Sâmbătă – 30 octombrie
# Ora: 11:30 – O ALTĂ CAPRĂ CU TREI IEZI – Spectacolul este o adaptare inedită a poveștii scrisă de Ion Creangă, ”Capra cu trei iezi”. Frumusețea satului tradițional românesc se împletește cu umorul savuros al poveștii populare reinterpretate, într-un spectacol de o vitalitate debordantă, plin de voie-bună și surprize pentru cei mici. Cei trei iezi au nevoie de ajutorul copiilor pentru a-l înfrânge pe lupul cel rău, așa că haideți să ne unim forțele pentru a salva familia căpriței! (TEATRUL ”ALEXANDRU DAVILA” – Sala Studio ”Liviu Ciulei”).
# Ora: 19:00 – EU, CEA DE JOS – PREMIERĂ – Tragicomedia “Eu, cea de jos” este povestea unei femei în aparență lipsită de demnitate, care reușește să supraviețuiască într-o lume străină, o lume care refuză să o considere o ființă umană, cu drepturi, dorințe sau sentimente. (TEATRUL ”ALEXANDRU DAVILA” – Sala Studio ”Liviu Ciulei”).
Duminică – 31 octombrie
# Ora: 11:30 – RAPUNZEL – Spectacolul muzical pentru copii, „Rapunzel”, este realizat după textul fraților Grimm, în regia lui Cristian Mitescu. Piesa este o adaptare modernă a poveștii originale, fiind folosit un limbaj contemporan, în versuri. Este un spectacol dinamic, în care sunt folosite păpuși mecanice, vivante pentru a atrage publicul juvenil. (TEATRUL ”ALEXANDRU DAVILA” – Sala Studio ”Liviu Ciulei”).
# Ora: 19:00 – EDITH PIAF în vârtejul norocului – Spectacolul „Edith Piaf în vârtejul norocului”, în regia lui Matei Varodi, este o poveste autentică de viață, care surprinde momente importante din viața celebrei cântărețe, scenariul fiind adaptat după cartea cu același nume. (TEATRUL ”ALEXANDRU DAVILA” – Sala Mare).
Marți – 02 noiembrie
# Ora: 16:30 – FENOMENE EXTREME PE GLOB – Activitate educativă online, derulată în cadrul Proiectului Clubul Copiilor Isteți; participă elevi cu vârstele cuprinse între 9 – 11 ani. (BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ARGEȘ).
Miercuri – 03 noiembrie
# Ora: 10:00 – CURCUBEUL EMOȚIILOR – Atelier de dezvoltare personală online, realizat în cadrul parteneriatului cu Liceul de Artă Dinu Lipatti din Pitești. (BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ARGEȘ).
Alte activități culturale organizate de BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ARGEȘ:
# În data de 01 noiembrie și 04 noiembrie va avea loc – Cronica de întâmpinare la noul volum de versuri – DIN TAINELE SUFLETULUI ROMÂNESC – al poetului IUSTIN OPREA; Cronica Festivalului Internațional NOPȚILE DE POEZIE DE LA CURTEA DE ARGEȘ (prima parte). (Biblioteca Județeană Argeș – Rubrică online).
# În perioada 01-07 noiembrie – DE LA ARTĂ LA DUMNEZEU – Expoziție de pictură, realizată de artista VALENTINA BOGDAN; invitați speciali – cursanții Centrului de Tineret al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Argeș. (Holul Bibliotecii Județene Argeș).
# În perioada 01-07 noiembrie – MIHAI I – 100 – Expoziție de documente/reproduceri fotografice din revistele România ilustrată (1928), Ilustrațiunea română (1929), Realitatea ilustrată (1928, 1929, 1930, 1935, 1936, 1937); expoziția este dedicată împlinirii a 100 de ani de la nașterea ultimului rege al românilor, Mihai I (25 octombrie 1921 – 5 decembrie 2017). (Holul Bibliotecii Județene Argeș, Etajul al II-lea).
Expoziții temporare organizate de MUZEUL GOLEȘTI:
# Expoziția de pictură pentru copii Poveștile din țara mea, (desene premiate in concursul internațional de pictură, organizat de Muzeul Golești (Bolnița Banului Radu Golescu);
# Furca de tors. Expoziție cu furci de tors aflate în patrimoniul Muzeului Golești (secția de Etnografie)
# Salonul de altădată. Expoziție cu mobilier și obiecte de la începutul secolului al XX-lea.
# Călătorie în trecutul Goleștilor…Expoziție cu obiecte care au aparținut neamului Golescu.
# Expoziție temporară Povești colorate din Muzeul Golești (parteneriat cu Muzeul Județean Teoharie Antonescu – Giurgiu);
# Tudor Vladimirescu – memoria unui patriot român. Expoziție dedicată mișcării revoluționare conduse de Tudor Vladimirescu realizată în colaborare cu Muzeul Județean Teoharie Antonescu – Giurgiu (Muzeul Golești);
# Înveşnicirea sufletului – sacrul în viaţa ţăranului român, obiecte de patrimoniu deosebite: icoane pictate, icoane de vatră, pristolnice, dar şi copacul cu „cruci de jurământ”.
# Expoziție de artă plastică: Spațiul dintre noi (artist Ramona Șlug)
# Expoziția temporară organizată în parteneriat cu Facultatea de Teologie, Istorie, Litere și Arte. (holul facultății)
# Expoziție de autor – pictorița Elena Stoica (secția de etnografie – Muzeul Golești)
MUZEUL GOLEȘTI își așteaptă vizitatorii în fiecare zi, de luni până duminică, între orele 9.00-18.00.
MUZEUL JUDEȚEAN ARGEȘ:
# Planetariul (Armand Călinescu, nr. 44, Corpul C, intrarea dinspre B-dul Eroilor).
Organizarea şi desfăşurarea activităţilor sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu purtarea măştii de protecţie dacă participanții prezintă certificatul verde. Grupurile organizate trebuie să aibă minim 10 şi maxim 22 de persoane, inclusiv însoţitorul grupului, iar în caz că nu există rezervare, spectacolul se va ţine numai cu 10 spectatori. Spectacolele Planetariului sunt între orele 9.00 – 17.00, de marți până duminică; ore de spectacole: 10.00, 12.00, 14.00, 16.00, doar cu programare la telefon: 0723.344.586.
# Expoziţia Flori de mină – Comorile adâncurilor (Sediul Central, Corpul B / Str. Armand Călinescu, nr. 44)
Program de vizitare: luni – duminică, 9.00-19.00
# Galeria Naţională de Artă Naivă (Armand Călinescu, nr. 44, Corpul C, intrarea dinspre B-dul Eroilor)
Program de vizitare: luni – duminică, 9.00-19.00
# Muzeul Sportului Argeşean ,,Campionii” (Sediul Central, Corpul B / Str. Armand Călinescu, nr. 44, Intrarea din Bulevardul Eroilor)
Program de vizitare: luni – duminică, 9.00-19.00
# Castrul roman Câmpulung – Jidova (Câmpulung, şoseaua DN 73, jud. Argeș)
Program de vizitare: luni – duminică: 9.00-17.00
# Casa Memorială „Dinu Lipatti” (Comuna Leordeni, Sat Ciolcești, jud. Argeș)
Program de vizitare: luni – duminică: 9.00-17.00
# Lapidarium (Sediul Central, Corpul B, Str. Armand Călinescu, nr. 44)
Program: luni-duminică: 9.00-19.00
# Cetatea Poienari (Căpățâneni, comuna Arefu, județul Argeș)
Program de vizitare: luni-duminică 10.00-16.30; Ultimul grup urcă la 14:30
Expoziții temporare organizate de MUZEUL JUDEȚEAN ARGEȘ:
# Expoziția Națională de Artă Naivă, ediția a LIII-a. (Galeria Națională de Artă Naivă, intrarea din Bulevardul Eroilor).
# „Exponatul lunii”, BROASCA ȚESTOASĂ CU CARAPACE MOALE (SOFTSHELL). (Holul Muzeului Județean Argeș, intrarea din Bulevardul Eroilor).
Având în vedere reglementările în vigoare, în contextul pandemiei Covid19, la evenimente/spectacole pot participa:
- doar persoanele vaccinate împotriva virusului Sars-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de imunizare;
- doar persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a şi a 180-a zi ulterioară confirmării cu Covid19.
- Evenimentele se desfăşoară cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a sălii, cu păstrarea distanţei fizice şi cu purtarea obligatorie a măştii de protecţie.


