Ministerul Educaţiei şi Cercetării a făcut ierarhizarea tuturor programelor de studiu de la universităţile din ţară, printre care şi universităţile din Piteşti. Unele calificative acordate însă îi lasă cu gura căscată pe cei care conduc aceste universităţi. La începutul lui septembrie, cele două universităţi din Piteşti au fost clasificate în ultima categorie de către Asociaţia Universităţilor Europene, ceea ce înseamnă o reducere a numărului de locuri la doctorat, iar acum, la început de an universitar, ministerul a făcut şi o clasificare defalcată, pe programe de studiu, unele dintre ele ieşind cu grad superior de calitate.
Ingineria auto clasificată abia cu C
Fiecare program de învăţământ din cadrul universităţilor a fost clasificat pe o scară de la A la E, unde A este gradul cel mai înalt. Din Piteşti, un singur program de studiu a fost clasificat cu A, respectiv Educaţia fizică şi sportul, iar muzica a primit clasa B. Culmea, tocmai sportul, singurul program cu clasa A, nu are programe de doctorat, pentru că acestea au fost reduse în urma primei clasificări, făcute pe universitate. În rest, toate programele de studii din cadrul Universităţii din Piteşti şi a Universităţii „Constantin Brâncoveanu” au primit clasificări cuprinse între C şi E. Unele dintre ele cu tradiţie de zeci de ani, cu rezultate foarte bune, recunoscute la nivel naţional şi chiar internaţional. Una dintre cele clasificate doar cu C este ingineria aerospaţială, a transporturilor şi autovehiculelor, de altfel foarte apreciată. „La inginerie auto avem locuri pentru masterat şi doctorat, 250 de studenţi numai în primul an şi în jur de 1400 de total, profesori pentru toate specializările şi, practic, toate cărţile de inginerie auto după care învaţă toţi studenţii din ţară sunt scrise la Piteşti”, spune unul dintre profesorii de aici şi prorector al Universităţii din Piteşti, prof. univ. dr. ing. Ion Tabacu.
Clasificare a stârnit nemulţumire
În urmă cu aproximativ o lună fiecare universitate din ţară a fost evaluată şi per total şi a primit o clasificare, însă acea clasificare şi cu aceasta realizată acum, în unele cazuri se bat cap în cap. „Sunt consternat de ceea ce văd! Eu nu mă pot gândi decât că acesta a fost un exerciţiu de luat aminte, pentru că nu-mi pot explica logic cum Universitatea din Iaşi a raportat la un program de studii 23 de studenţi şi 44 de cadre didactice. De asemenea, la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, la prima evaluare, a primit, per total, calificativul B, iar acum are cel mai slab grad de ierarhizare a programelor de studiu. Deci, cum să dai un calificativ bun, pornind de la mai multe clasificări slabe,” se întreabă Ion Tabacu.
Printre criteriile pe care ministerul le-a luat în considerare se regăsesc: numărul de profesori în ultimii cinci ani, numărul de studenţi la fiecare program de studiu şi chiar…numărul apariţiilor în presă în ultimii cinci ani. Acestea sunt doar câteva dintre raportările solicitate pentru această clasificare, multe dintre documente nemaifiind practic păstrate în arhive pe toţi cei cinci ani.