Protecția persoanelor cu dizabilități este realizată mai mult pe hârtie în județul Argeș, județ de unde provine și actualul ministru al muncii și solidarității sociale, Simona Bucura-Oprescu, în subordinea căreia se află chiar Autoritatea Națională pentru Protecția Persoanelor cu Dizabilități.
Și în Argeș, ca și în majoritatea județelor din țară, când vine vorba de norme legislative care să asigure protecția persoanelor cu dizabilități și incluziunea socială a acestora stăm foarte bine. Avem legi în acest domeniu (Legea 448/2006 cu modificările și completările ulterioare – principala lege care reglementează protecția persoanelor cu dizabilități) și chiar o strategie națională – Strategia națională privind drepturile persoanelor cu dizabilități „O Românie echitabilă”, 2022-2027 – adoptată de guvernul României prin Hotărârea Nr. 490/2022 din 6 aprilie 2022 și, în prezent, în curs de implementare.
Când vorbim însă de protecția reală, în teren, a persoanelor cu dizabilități nu putem constata decât că măsurile legislative adoptate cu menirea de a proteja această categorie socială sunt fie doar scrise pe hârtie pentru că efectiv nu se pot implementa, fie nu sunt respectate și implementate de către autoritățile locale.
În ceea ce privește acordarea unor facilități pentru persoanele cu dizabilități care nu poate fi implementată în mod real, un exemplu este acela al acordării de credite cu dobândă subvenționată de stat pentru persoanele cu dizabilități care doresc să-și achiziționeze un vehicul adaptat necesităților impuse de dizabilitate, sau un credit pentru amenajarea locuinței în funcție de dizabilități. Păi cum poate o persoană cu dizabilități ale cărei venituri sunt compuse, în cele mai multe cazuri, doar din indemnizația de handicap și pensia minimă garantată în țara noastră ce însumează aproximativ 1.800-2.000 lei să acceseze un credit bancar și să plătească rata (fie chiar și fără dobândă) la acest credit în condițiile în care trebuie să aloce bani pentru hrană, utilități, chirie (în multe cazuri), medicamente și alte cheltuieli generate de dizabilitate? Răspunsul este foarte simplu – nu poate! Așa că măsura legislativă rămâne doar pe hârtie.
În ceea ce privește eforturile autorităților de a implementa măsurile de protecție și de a asigura respectarea implementării acestora vă pun doar câteva întrebări:
Câte instituții ale statului au implementat măsuri pentru asigurarea efectivă a accesului persoanelor cu dizabilități, fără să mai vorbim de mediul privat care are, de asemenea, obligația legislativă de a asigura astfel de căi de acces pentru persoanele cu dizabilități?
În câte dintre instituțiile statului al căror număr de angajați este de peste 50 există un procent de 4% din întregul personal compus din persoane cu dizabilități?
Care este situația locurilor de parcare special destinate persoanelor cu dizabilități, special marcate atât în parcările de reședință și în parcările de pe domeniul public, cât și cele amenajate în parcările supermarketurilor și hipermarketurilor?
Ce fac autoritățile locale pentru asigurarea respectării măsurilor de protecție pentru persoanele cu dizabilități?
Ce măsuri de incluziune socială au adoptat autoritățile locale pentru persoanele cu dizabilități?
De ce trebuie ca o persoană cu dizabilități să meargă să-și facă abonament pentru transportul în comun, chiar dacă este decontat de Primăria Pitești, când are o legitimație valabilă care atestă gratuitatea la transportul public în comun la nivel național?
Cum poți să construiești în județul Argeș o nouă clădire pentru adăpostirea persoanelor cu dizabilități când strategia europeană și națională este îndreptată către dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități?
Ar fi doar câteva întrebări al căror răspuns îl cunoaștem sau îl bănuim cu toții dar bine ar fi ca autoritățile să și facă ceva pentru protecția efectivă a persoanelor cu dizabilități.
