Home Social Raportul ITM Argeş pe luna iulie

Raportul ITM Argeş pe luna iulie

de Dan Badea
34 vizualizări

A fost o vară deosebit de încărcată pentru angajaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş. Scopul principal al controalelor efectuatre la firmă a fost acela de a depista persoanele care muncesc fără forme legale. Astfel, în luna iulie a acestui an au avut loc 471 de controale, fiind date 513 amenzi, în valoare totală de 590 de mii de lei noi. Din această sumă, 482 de mii de lei reprezintă suma aplicată pentru munca la negru.

Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe:

–   confectii textile, transport, constructii

–   baruri,restaurante,service auto,spalatorii auto

–   primirea la muncă a persoanelor fără încheierea în formă scrisă a unui contract individual de muncă (munca la negru)

–   nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal

–   nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară

–   încălcarea prevederilor legale referitoare la munca de noapte

–   nedepunerea in termen legal a contractelor individuale de muncă

–   nerespectarea masurilor dispuse controlului anterior

–   neacordarea drepturilor salariale

–   netransmiterea in termen a modificarilor intervenite in programul revisal.

1. Diminuarea fenomenului social al muncii fără forme legale

În luna iulie 2011 au fost efectuate de 222 controale, sancţionaţi 31 de angajatori pentru primirea la muncă a unui număr de 121 persoane fără întocmirea formelor legale.

Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 442.000 lei. Au fost inaintate catre organele de cercetare penala 2 dosare privind munca fara forme legale.

Exemple de societăţi sancţionate:

SC STANDARD CM  SRL – 33.000 lei

SC ALTICON AMBIENT SRL – 40.000 lei

SC SAVCO CONS DIVERS SRL – 30.000 lei

2. Controale privind respectarea prevederilor Codului muncii, a actelor normative de dreptul muncii, precum şi a clauzelor contractelor colective de muncă.

În luna iulie 2011 au fost efectuate 237 de controale, aplicate 120  de sancţiuni si 48 de amenzi in valoare totala de 482.000 lei.

Exemple de societăţi sancţionate:

– netransmiterea programului revisal

SC NICOLAND AMY SHOES  SRL – 2000 lei

– neintocmirea evidentei orelor de munca prestate de catre angajat:

SC BETAROM IMPEX  SRL –1500 lei

–         neindeplinirea masurilor dispuse:

SC CONCRETE BUILD CONSTRUCTION SRL – 5000

3 . Asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi

În luna iulie 2011 nu au fost sesizate încălcări ale prevederilor OUG nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă şi ale Lg. nr.202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi. Au fost efectuate 21 de controale.

În domeniul Securităţii şi Sănătăţii în Muncă

–         nr. controale efectuate       – 234

–         nr. sancţiuni aplicate          – 276 din care 20 amenzi

–         valoare totală amenzi         – 108.000 lei

Nu au fost oprite echipamente de munca.

Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe:

–         construcţii

–         transport

–         comert

–         textile

–         industrie alimentara

Exemple de societăţi sancţionate pentru nerespectarea normelor de SSM:

– lipsa instructaj periodic

SC  ROGO CONSTRUCT  SRL -7000 LEI

-lipsa efectuarii in vederea acordarii echipamentului de protectie

SC CITY CONS SRL SRL – 10000 LEI

-nepunere la dispozitie a documentelor in vederea controlului

SC NBS PRIVAT PAZA SI PROTECTIE SRL – 8000 LEI

-neasigurarea echipamentului de munca

SC MICON  SRL – 10000 LEI

II. MĂSURI PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA ACTIVITĂŢII SPECIFICE ITM ARGEŞ ŞI DISFUNCŢIONALITĂŢILE APĂRUTE

În activitatea ITM Argeş nu au apărut disfuncţionalităţi în luna iulie.

III. MODIFICĂRI SURVENITE ÎN STRUCTURA INSTITUŢIEI

În activitatea ITM Argeş nu au apărut modificari in structura institutiei în luna iulie.

IV. MODIFICĂRI SURVENITE ÎN LEGISLAŢIA SPECIFICĂ ŞI GREUTĂŢILE ÎNTÂMPINATE ÎN IMPLEMENTAREA ACESTEIA PE PLAN LOCAL

Nu au intervenit modificari.

V. PRIORITĂŢILE STABILITE PENTRU DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII ÎN LUNA AUGUST

În domeniul relaţiilor de muncă

Pentru luna august 2011 ITM prognozează un număr de 170 de controale direcţionate cu precădere spre:

–                     unităţi unde sunt sesizate nereguli

–                     respectarea prevederilor Codului muncii şi  a actelor normative de dreptul muncii având în vedere diminuarea fenomenului social al muncii fără forme legale.

–                     verificarea gradului de îndeplinire a măsurilor dispuse prin procesele verbale de control

În domeniul Securităţii şi Sănătăţii în Muncă

Pentru luna august 2011 ITM prognozează un număr de 200 de controale direcţionate cu precădere spre îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, respectarea legislaţiei de protecţia muncii, crearea unui mediu de muncă mai sigur şi mai sănătos.

Facebook Comentarii

Hai, scrie aici părerea ta despre acest subiect

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

            
  Un plus de informație pentru argeșeni

@2023 – All Right Reserved. Toate drepturile rezervate Argeș Plus TV | Un proiect realizat de PUNKTNET |

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?
-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00