IPJ Argeș informează:
În ziua de 10 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Argeș, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, și au reținut un bărbat de 49 de ani, din Albota.
Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 7 aprilie a.c., în urma unui conflict în familie, pe fondul consumului de alcool, cel în cauză ar fi lovit-o pe concubina sa de 58 de ani, din comuna Poduri, județul Bacău, care s-ar fi dezechilibrat și s-ar fi lovit cu capul de gresie.
Femeia a fost transportată la spital în data de 08 aprilie a.c., iar în dimineața zilei de 09 aprilie a.c. aceasta a decedat.
După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.


