Mâine de la ora 12:00 va avea loc partida dintre Poli Timişoara şi FC Argeş, meci contând pentru etapa a 12-a din Liga a II-a la fotbal. Golgheterul alb-violeților piteșteni, Rover Cârstea a înscris până acum de zece ori şi speră să puncteze și pe Bega. „Ne aşteaptă un meci foarte greu cu bănățenii, dar va trebui să mergem plini de încredere. Până la urmă suntem convinşi că putem să facem un joc foarte bun şi să obţinem toate cele trei puncte. Noi suntem pe locul 3 al clasamentului şi sunt sigur că acest meci va fi unul foarte greu şi pentru Poli, pentru că are o miză foarte importantă şi pentru adversari. Sper să fac un meci foarte bun şi să marchez măcar un gol în disputa de la Timişoara. Este foarte important pentru noi să obţinem victoria şi nu cred că va trebui să ne gândim la tot felul de statistici cu privire la rezultatele lor pentru că respectivele date nu au tot timpul o valoare foarte mare”, a spus Rover.