Începem, astfel, întâlnirile cu elevii instituțiilor de învățământ argeșene în cadrul proiectului educațional Să ne cunoaștem strămoșii prin intermediul obiectelor, proiect ce se va desfășura pe tot parcursul anului 2019.
Tema propusă o reprezintă obiectele moștenite de la bunici și străbunici, cărora, probabil nu le-au acordat o foarte mare atenție.
Elevii de la instituții deînvățământ argeșene vor prezenta informații despre obiecte care aparțin familiilor lorși care au valoare memorială.
Obiecte păstrate, cărora li se va face o descriere, se va prezenta proveniența, modul de utilizare, dacă este cazul, punându-i astfel, pe copii, în legătură directă cu propriul trecut.
Cele mai interesante și complete prezentări vor fi publicate pe site-ul instituției, dar și pe pagina de Facebook.