Umblă vorba pe la primăriile pesediste de județ, dar și prin câteva birouri ale CJ Argeș că, din 2020, președintele Consiliului Județean va fi… Maria Dinu, nimeni alta decât fosta mână dreaptă a lui Nicolescu și actual administrator al județului.
De altfel, ne spun aceleași surse demne de toată încrederea, chiar Constantin Nicolescu ar fi acela care ar fi promovat-o pe Maria Dinu în funcția de administrator al județului, fotoliu care îi asigură împărțirea cașcavalului pe la primării, cu posibilitatea de a-l arunca, de la înălțime, direct în cap pe actualul președinte al CJ, Dan Manu, și tot el ar fi omul care trage sforile pentru ca preferata lui să devină primul om din județ. Din ce ne-au comunicat prietenii noștri, Maria Dinu nu ar fi străină de imaginea tot mai șifonată a actualei conduceri a CJ Argeș, în acest moment uneltindu-se din greu pentru ca Dan Manu să nu își termine mandatul.
Mult timp, s-a spus și s-a scris că în spatele scandalului care a precedat debarcarea lui Florin Tecău, fostul președinte de CJ din perioada 2014-2016, s-ar fi aflat chiar Maria Dinu, o femeie fără mari calități intelectuale, după cum spun oameni din anturajul său, dar care are un bun spirit organizatoric și o ambiție de fier, ambiție care o face să nu aibă foarte multe scrupule!
Deocamdată, mulți dintre primari și dintre angajații CJ sunt îngroziți că există mari posibilități să fie subordonații Mariei Dinu, pe care o consideră o țață isterică și care aspiră la o pălărie prea mare, în timp ce alții au început deja să i se bage pe sub piele! Până la urmă, scopul scuză mijloacele!
Cum noi, de-a lungul timpului, am și lăudat-o pe juna pesedistă când a fost cazul, dar am și criticat-o din motive pe care nu le detaliem aici, îi transmitem: Să trăiți, tovarășă viitoare șefă a CJ Argeș!