Sfârșitul de săptămână aduce pentru piteșteni nu mai puțin de patru evenimente muzicale, la care sunt așteptați să participe piteștenii de toate vârstele.
Seria de evenimente începe joi, 29 septembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional Pitești, unde va avea loc concertul simfonic de deschidere a celei de-a X-a stagiuni a Filarmonicii Pitești și de inaugurare a noii săli. Sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin, orchestra va interpreta arii celebre din Strauss, Ceaikovski și Beethoveen. Prețul biletelor este de 20 de lei-categoria A și 15 lei-categoria B.
Tot la Centrul Multifuncțional, dar vineri, 30 septembrie, de la ora 18.00, va avea loc a doua ediție a Festivalului Câtecului Muntenesc. Spectacolul promovează folclorul din zona Muntenia, în interpretarea soliștilor amatori și profesioniști, printre care Niculina Stoican, Elisabeta Turcu, Valentin Grigorescu, Emilia Ghinescu etc.
Vineri, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Pitești va avea loc un concert al trupei de electronic/soft rock Voltaj. Concertul este organizat de firma Borsec, în colaborare cu Primăria Pitești.
Sâmbătă, 1 octombrie, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârtnice, de la ora 17.00, în Piața Primăriei va avea loc un spectacol folcloric în cadrul căruia vor evalua cei mai buni artiști de gen din Argeș.


