Respingerea amendamentului PSD la legea bugetului de stat privind despăgubirile de secetă a fost vestea care a declașat un val de executări silite în rândurile fermierilor! A doua zi după ce 21 de deputați și de senatori ai actualei coaliții de guvernare au blocat amendamentul PSD pentru alocarea banilor pentru fermieri, companiile de inputuri au luat act de decizia politică și în ultima zi de lucru din februarie au început introducea în bănci a biletelor la ordin.
Guvernul Cîțu îi condamnă, astfel, la faliment pe fermierii autohtoni!Tot la faliment îi condamnă și pe agenții economici din domeniul HoReCa pentru care a întârziat ajutoarele promise, așa cum și peste 3.000 de comercianți din malluri așteaptă sprijinul promis de către guvernanții de dreapta, dar proiectul de OUG nu e prioritar și se află încă în dezbatere publică! Sprijin pentru firme și fermieri – nu, alocații și pensii mărite – nu, salarii înghețate – da. Pentru cine guvernează, de fapt, Cîțu și ai lui? Se pare că în niciun caz pentru români, trasmite Simona Bucura Oprescu, deputat PSD de Argeș.