Premierul Ludovic Orban a anunțat joi seara că sprijinul financiar pentru părinții care au stat acasă cu copiii va înceta odată cu finalul anului școlar. Totodată, el a precizat că anumite grădinițe și unități de tip after-school vor fi deschide în condiții stricte, pentru a-i putea ajuta pe părinții care se întorc la muncă.
Ludovic Orban a confirmat că sprijinul financiar pentru părinții care au stat acasă cu copii atât timp cât școlile au fost închise va înceta. Vă reamintim că aceștia au beneficiat de 75% din salariu pe perioada stării de urgență și a stării de alertă.
“Odată cu încheierea şcolii, va înceta măsura de sprijin care a fost instituită pe perioada suspendării şcolilor, care a permis unui părinte să poată să stea acasă cu copilul său, beneficiind de plata a 75% din salariu”, a anunțat premierul.
Articolul întreg pe huff.ro


