Studenţii de la specializarea Poliţie Comunitară din cadrul Universităţii Piteşti, beneficiari ai proiectului INSTRUIRE PENTRU UN VIITOR MAI BUN, iniţiat de Asociaţia Cred în Tine (CinT) – Picătura care face diferenţa – reprezentată de Gheorghe Stan, Managerul proiectului în cauză, au asigurat, sub îndrumarea directă a agenţilor firmei de pază şi protecţie Magic Safe Security, ordinea şi disciplina la balul de Halloween organizat de OT PNL.
Desemnaţi cu participarea la acest eveniment au fost studenţii de la specializarea Poliţie Comunitară Moise Gabriel, Obretin Cosmin, Ursea Adrian şi Nadolu Alina. Preşedintele OT PNL, dl Moşteanu Andrei, a apreciat ca fiind extrem de bine-venită iniţiativa CinT – Picătura care face diferenţa – cu privire la desfăşurarea proiectului INSTRUIRE PENTRU UN VIITOR MAI BUN ce are ca obiectiv principal diminuarea lipsei de experienţă practică a studenţilor în vederea integrării pe piaţa muncii într-un domeniu similar sau înrudit cu specializarea urmată, astfel încât, în funcţie de rezultate, sistemul de învăţământ universitar să poata răspunde cu succes solicitărilor angajatorilor cu privire la calitatea forţei de muncă cu experienţa practică absolventă de învăţământ superior.
TINERII, ÎNCOTRO?
Totodată, plecând de la lipsa de oportunităţi a tinerilor, şi incluzând consumul de substanţe etnobotanice, violenţele din instituţiile de învăţământ, efectele negative ale plecării tinerilor în afara graniţelor asupra economiei româneşti şi, nu în ultimă instanţă, asupra psihicului acestora şi nu numai, dar şi rezultatele catastrofale de la examenul de bacalaureat etc, profităm de această ocazie să informăm asupra unei acţiuni fără precedent în Argeş ce urmează a fi iniţiată de dl Gheorghe Stan, reprezentant CinT – Picătura care face diferenţa. Sub denumirea „TINERII ÎNCOTRO???” se va organiza o dezbatere la care vor fi invitaţi să participe reprezentanţi ai tuturor organizaţiilor politice din judeţul Argeş, fiind vizaţi îndeosebi tinerii din cadrul acestor organizaţii, Directori de firme (inclusiv Directorii Automobile Dacia şi Arpechim), instituţii, studenţi, cetăţeni ai judeţului Argeş şi nu numai, mass-media locală s.a.m.d. Obiectivul primordial al acestei acţiuni în constituie identificarea de soluţii viabile la situaţiile enumerate foarte pe scurt anterior, în care, cu părere de rău, se regăsesc majoritatea tinerilor.
Pentru desfăşurarea acţiunii se va solicita Consililului Judeţean Argeş sala de conferinţe, cu menţiunea că nu se vor lua în calcul diferenţele politice existente între formaţiunile de profil în cadrul acestei întâlniri.