Program încărcat, activităţi grele şi salarii de mizerie-cam acestea ar fi atributele celor mai multe dintre job-urile din România. Evident, chiar şi cei care au parte de aceste „cazne” se pot simţi norocoşi, ţinând cont că rata şomajului pe la noi este destul de ridicată. Dacă sunteţi tinere şi frumoase, cu vârste între 18 şi 35 de ani, o firmă de recrutare din Piteşti pune la bătaie câteva zeci de posturi de animatoare în cluburile de noapte şi PUF-urile din Germania. Condiţia este ca tinerele să nu aibă inhibiţii, să aibă minim 18 ani şi să arate bine.
„Lucrăm total legal, având contracte cu mai multe cluburi de noapte din Germania. În momentul în care perfectăm contractul cu tinerele, le plătim acestora inclusiv biletele de autocar către oraşele unde vor lucra. Pot spune că, până acum, nu am întâlnit foarte multe fete care să se plângă de condiţiile de lucru şi de salarii, dat fiind că legislaţia germană este foarte dură din acest punct de vedere,” ne-a declarat S.N., reprezentant al acestei firme de recrutare. Acesta a pus la dispoziţie şi un număr de telefon celor interesate, dacă vor să câştige bine, pentru că… de, frumuseţea e trecătoare. Numărul este 0770.33.69.71.