Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș a efectuat în luna mai 296 de controale, în urma cărora s-au aplicat 133 de sancțiuni, în valoare totală de 622.200 lei. Unsprezece angajatori au fost descoperiți având persoane care lucrează „la negru”, în acest caz dându-se amenzi în valoare de 38.000 de lei.
„În domeniul relaţiilor de muncă s-au efectuat un număr de 142 controale, s-au aplicat 41 sancţíuni, din care 26 amenzi în valoare totală de 516.200 lei. Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficiențe:
– comerț, transport, confecții, prelucrare lemn, construcţii, restaurante, baruri, service auto.
Principalele deficiențe constatate:
– primirea la muncă a persoanelor fără încheierea în formă scrisă a unui contract individual de muncă (munca nedeclarată), nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal, neevidenţierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat, neacordarea drepturilor salariale, netransmiterea în termen a modificărilor intervenite în Registrul general de evidenţă a salariaţilor, neînmânarea salariatului anterior începerii activităţii a unui exemplar din contractul individual de muncă, neeliberarea adeverinţei de vechime.
În vederea diminuării numărului de persoane ce desfăşoară muncă nedeclarată, în luna mai 2023, ITM Argeş a efectuat un număr de 142 controale. Astfel, la 11 angajatori sancționați, au fost depistate ca prestând muncă nedeclarată un număr de 21 persoane. Valoarea amenzilor aplicate este de 380.000 lei.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă :
În baza Legii nr.319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă, au fost efectuate 154 controale. Au fost aplicate 92 sancțiuni, din care 28 amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 106.000 lei.
Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe:
– construcţii, exploatare forestieră, transport, alimentație publică, distribuție mărfuri, morărit și panificație, confecții textile, comerț.
Principalele deficiențe constatate:
-neasigurarea controlului medical la angajare și periodic, necomunicare eveniment, nedepunerea dosarului de cercetare a evenimentului, neasigurare instruire în domeniul securității și sănătății în muncă la angajare și periodic, neasigurare echipamente individuale de protecție, neverificarea sistematică și testarea utilajelor”, informează ITM Argeș într-un comunicat.