Pentru ca referendumul din data de 29 iulie să fie validat, iar Băsescu să fie demis, prezenţa la vot trebuie să fie de 50% plus 1. În atare condiţii, USL a tras sforile necesare pentru ca alegerile să se desfăşoare până la ora 23.00, până ce şi ultimul beţiv al satului va fi adus la vot cu arcanul de vreun primar pesedist, asta în timp ce procedurile de numărare a voturilor de pe listele suplimentare sunt cu cântec. Românii aflaţi la munte, pe litoral sau în cine ştie ce gară vor fi invitaţi să voteze în secţii amenajate unde nici Dracu’ nu se gândea: în cârciumi, pe terase şi probabil şi pe plajă. E un efort disperat al celor de la USL, căci dacă Băsescu nu pleacă…
Nu mai trebuie să amintim nimănui că Băsescu, în cazul în care se va realiza cvorumul, va fi demis şi va ieşi din politică pe uşa din dos. După opt ani de stat la Cotroceni, din care vreo patru a trebuit să conducă România într-o perioadă de profundă criză economică mondială şi având o opoziţie absolut distructivă, popularitatea lui Traian Băsescu s-a erodat simţitor. Acesta este un prilej pentru puciştii de la USL, care în acest moment au aproape toate frâiele ţării, să îi dea preşedintelui ales lovitura de graţie. În acest moment, singura luptă pe care trebuie să o dea USL e aceea de a aduce peste 9 milioane de români la vot, lucru greu de realizat, dar nu imposibil. Probabil, dacă românii nu se vor aduna în număr suficient, se va trece la planul B: votul multiplu, combinat cu o numărătoare trasă la indigo după cea din 1946, când comuniştii au falsificat alegerile.
Dacă nu se va realiza cvorumul, Traian Băsescu nu numai că se va întoarce la Cotroceni, dar pentru USL acest lucru va fi o înfrângere usturătoare. În primul rând, românii îl vor relegitima prin absenţa lor pe Băsescu, ca preşedinte. În al doilea rând, victoria categorică a USL de la alegerile locale din iunie va deveni una relativă, dând un semnal pentru actuala putere că România nu este, totuşi, feuda vreunui Crin, a vreunui Ponta sau a lui Voiculescu. În al treilea rând, posibila victorie, prin absenţa numărului de electori, a lui Traian Băsescu va fi un semnal pentru români că USL este o hardughie care nu va rezista, cel mai probabil, până la alegerile generale. Iar aici vom deschide şi o mică paranteză… USL a fost creată, în urmă cu un an şi jumătate, având ca obiective principale Crin Antonescu-preşedinte şi Victor Ponta-premier. Ce-i drept, acest deziderat a fost realizat, pentru un moment, în ultimele săptămâni. Reîntoarcerea lui Băsescu la Cotroceni şi reluarea mandatului până la finele său, în 2014, va restrânge şansele lui Crin Antonescu de a fi desemnat canditat pentru alegerile de peste doi ani şi jumătate, pentru că bruma de popularitate pe care o are acum va deveni amintire în foarte scurt timp. Plecarea lui Crin de la Cotroceni şi rămânerea lui Ponta, cel puţin pentru câteva luni, la Palatul Victoria, va conduce la tensiuni în rândul USL. În plus, reîntoarcerea lui Băsescu la Cotroceni va da din nou curaj Justiţiei pentru a rezolva câteva dosare grele, printre care şi cele ale păpuşarului Dan Voiculescu. Pe principiul dominoului, rezultatul referendumului de duminică va determina, mai mult ca sigur, componenţa parlamentului din următoarea legislatură, dar şi soarta şubredei Uniuni Social Liberale.