Constantin Nicolescu, președintele Consiliului Județean Argeș a anunțat informația oficială conform căreia, primăriile din Argeș cu datorii vor primi mai multe fonduri spre deosebire de cele fără arierate care riscă să nu primească niciun ban. Șeful CJ a anunțat că deși nu există suficienți bani, se va încerca stingerea a 85% din arierate până la sfârșitul lui martie. Acesta a mai afirmat că pentru perioada următoare, nu se prevăd proiecte din investiții proprii, însă cele prin finanțare europeană vor putea fi în continuare demarate, un lucru pe care se va pune accent în următoarea perioadă.
„Prioritatea pentru CJ Argeș este acum de a închide arieratele într-un procent de 85%, până la finele lunii martie. Avem bani puțini așa că vom încerca să facem ce putem. Nu vom avea bani pentru derularea de noi proiecte, așa că va trebui să depunem efort pentru a lua fonduri europene” a declarat șeful CJ.
Reamintim cititorilor că pentru acest an, Consiliul Județean Argeș va avea un buget cu doar 50 de lei mai mare.