Jandarmii care asigurau protecţia şi ordinea în jurul Barajului Vidraru au fost anunţaţi de către un tânăr de 20 de ani, cu privire la un ruscac negru găsit în apropierea barajului. În urma procedurilor de verificare a proprietarului, jandarmii au descoperit actele de identitate ale acestuia, 3 carduri bancare, precum şi suma de 2180 de euro, pe lângă alte bunuri vestimentare şi aparate electronice. Acestea aparţineau unui domn, în vârstă de 32 de ani din judeţul Călăraşi.
Jandarmii au plecat imediat în căutarea nefericitului proprietar, găsindu-l la scurt timp. După ce procedurile specifice au fost finalizate, bărbatul a declarat că şi-a recuperat bunurile integral.
Cinste tânărului de 20 de ani, dar şi jandarmilor care şi-au făcut datoria fără ezitare.