George Ungureanu
De la tracii antici la stânga politică modernă
Începutul lunii martie din fiecare an calendaristic stă sub semnul feminităţii şi, într-o oarecare măsură, al feminismului, datorită zilelor de 1 şi, respectiv 8, ale celei de-a treia luni a anului. Prima zi de martie este, în mod tradiţional în sud-estul Europei, data sărbătorii populare cunoscute ca „Mărţişorul”, marcată, mai mult sau mai puţin asemănător, îndeosebi la români şi bulgari, dar şi în alte zone ale Europei de sud-est, precum cele populate de albanezi. Istoricii încă se mai ceartă asupra originilor acestei sărbători şi a obiceiurilor legate de ea, însă specificitatea sa actuală, româno-bulgaro-albaneză, constituie un argument puternic în favoarea ipotezei tracice, fapt care nu exclude diverse forme de sincretism, de suprapunere a sărbătorilor şi obiceiurilor tracice pre-romane cu altele, ulterioare. Mult mai clare sunt lucrurile despre o altă sărbătoare feminină, de sorginte modernă şi de răspândire inter-continentală, dacă nu mondială, anume 8 martie, promovată constant de către forţele de stânga, inclusiv comuniştii, de mai bine de un secol, şi acceptată de O.N.U. drept zi internaţională a femeii, la propunerea U.R.S.S. Fără a ne avânta în consideraţii eminamente relative şi subiective pe marginea importanţei şi legitimităţii celor două sărbători, sau în privinţa relaţiei „sexului frumos” cu „sexul tare” (de egalitate, subordonare, complementaritate etc.), vom prezenta, în cele ce urmează, câteva date despre mai multe fiice ale Evei, a căror viaţă şi activitate a marcat istoria actualului judeţ Argeş, ori s-a intersectat cu aceasta. Selecţia nu este una riguroasă şi sentenţioasă, dar dovedeşte, credem noi, obiectivitate şi echilibru. Amintim totuşi faptul că Gheorghe R. (Iordache) Golescu, primul care a scris despre sărbătoarea „Mărţişorului”, era cumnatul primei protagoniste a rubricii de astăzi.
Zinca Golescu (1792-1879) – mamă a patru revoluţionari paşoptişti
Cea al cărei nume este purtat astăzi de către una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ liceal din judeţ s-a născut în anul 1792, la Craiova, ca fiică a soţilor Alexandru Farfara şi Dumitrana Parscoveanu. Situaţia materială favorabilă a familiei a făcut ca mica Zinca, alintată Zoe sau Zoiţa, să poată primi o educaţie aleasă, însuşindu-şi nu doar bunele maniere, ci şi două importante limbi de cultură ale timpului: greaca (suntem la sfârşitul secolului fanariot) şi franceza (după iluminism, la nivel european, a urmat perioada napoleoniană). La numai 13 ani devine soţia lui Constantin (Dinicu) Golescu, iar un an mai târziu, mama primului copil al acestuia. Cei doi soţi vor avea patru băieţi (Ştefan, Nicolae, Radu şi Alexandru), care se vor remarca în timpul revoluţiei de la 1848, din Ţara Românească, şi o fată, Ana. Datorită soţului său, alături de care frecventa saloanele bucureştene, nici Zinca nu era străină de ideile revoluţionare şi înnoitoare care circulau atunci în statele mai avansate ale bătrânului continent, mai ales în Franţa. După înăbuşirea revoluţiei paşoptiste, mama celor patru fraţi Goleşti s-a refugiat la Sibiu, apoi a plecat pe teritoriul Imperiului Otoman, intervenind pentru eliberarea fruntaşilor revoluţionari. Alte intervenţii ale sale, în favoarea redeschiderii şcolii de la Goleşti, ctitorite de socrul său, banul Radu Golescu, nu au avut succes până la retragerea trupelor ruseşti de ocupaţie, relaţia dintre Zinca şi consulul rus la Bucureşti nefiind deloc cordială.
Tatiana Bobancu (30 ianuarie 1874-17 octombrie 1948) – patroana spirituală a Muzeului Judeţean
Cu doar câţiva ani înainte ca Zinca Golescu să părăsească, la o vârstă venerabilă, această lume, în familia preotului piteştean Ion Petculescu vedea lumina zilei un copil care avea să se dovedească, la maturitate, un catalizator al vieţii culturale argeşene, nu numai la nivelul oraşului Piteşti. Premiantă şi apoi bursieră în fiecare an de studiu, în oraşul natal, apoi la Craiova, tânăra Tatiana avea să dobândească numele de Bobancu în urma căsătoriei cu un farmacist de vârstă apropiată, originar din părţile Braşovului, pe numele de botez Nicolae. După căsătorie, realizată în anul 1899, cei doi soţi au locuit şi muncit preţ de cinci ani la Târgu-Jiu, după care au revenit la Piteşti, unde Nicolae şi-a deschis o farmacie, iar Tatiana şi-a urmat cariera didactică la o şcoală din oraş. Fără a se limita la profesia de dascăl, Tatiana Bobancu a înfiinţat, în anul 1927, prima bibliotecă publică din Piteşti, iar în toamna anului următor (la 28 octombrie 1928), Ateneul Popular „Gheorghe Ionescu-Gion”, pe care l-a condus timp de două decenii, instituţie considerată ca predecesoare a actualului Muzeu Judeţean, ale cărui sesiuni anuale de comunicări sunt organizate cu predilecţie în ultima săptămână a lunii octombrie. Pentru popularizarea creaţiilor şi a valorilor culturale în rândurile ţărănimii argeşene, a organizat serbări şi conferinţe populare în comune din toate colţurile judeţului. Manifestările au fost uneori onorate de prezenţa şi participarea unor personalităţi marcante ale vieţii culturale româneşti, începând cu Nicolae Iorga şi continuând cu Gala Galaction, Liviu Rebreanu, Ionel Teodoreanu, Mihail Sorbul, Simion Mehedinţi etc. De asemenea, tot Tatianei Bobancu îi datorăm prefaţa la monografia comunei Brădetu, dar şi un album cu bisericile din Piteşti, ambele realizate în anii 30.
Ştefana (Fanny) Rebreanu (1888-1976) – actriţa căsătorită cu un mare romancier
Faptul că marele romancier Liviu Rebreanu (1885-1944), transilvănean de origine, a avut o relaţie specială cu spaţiul argeşean este, în linii generale, destul de cunoscut. Despre cea care i-a fost soţie, argeşeanca Ştefana (Fanny) Rebreanu, se cunosc însă mai puţine lucruri, cel puţin la nivelul publicului larg iubitor de cultură. Numele de domnişoară al viitoarei doamne Rebreanu era Rădulescu, Ştefana fiind fiica lui Ion I. Rădulescu (1853-1899) din Piteşti, proprietar funciar, avocat şi om politic local, ocupant la unor importante demnităţi publice, între care cea de primar al urbei (1884, 1888-1889) şi cea de deputat în Parlament. Între anii 1915 şi 1926, după finalizarea studiilor liceale şi superioare (Conservatorul de Stat) în Capitală, Ştefana a fost una dintre actriţele de la Teatrul Naţional. Printre rolurile ei de referinţă se numără nu doar Antigona, din piesa antică greacă omonimă, sau Doamna Peggy, din „Nevestele vesele din Windsor”, de Shakespeare, ci şi Crina, din „Patima Roşie” de Mihail Sorbul. Am ţinut să amintim şi acest rol pentru că M. Sorbul, născut la Săveni (Botoşani) şi stabilit în localitatea argeşeană Valea Mărului (astăzi, comuna Budeasa), era căsătorit cu Maria I. Rădulescu, sora Ştefanei, fiind, deci, cumnat al soţilor Liviu şi Fanny Rebreanu, care vor locui, începând din anul 1926, la Valea Mare-Ştefăneşti, localitate ţinând atunci de judeţul Muşcel (aşa era ortografiat până în 1950!), iar astăzi, de judeţul Argeş.
CITEŞTE ŞI:
