Jucătorii celor de la FC Argeş a început astăzi pregătirea pentru noul sezon competiţional. Reunirea a avut loc la stadionul Nicolae Dobrin, iar la primul antrenament condus de Emil Săndoi au fost prezenţi 20 de jucători. Singura noutate a fost mijlocaşul Alin Buleică, fotbalist în vârstă de 27 de ani, care are peste o sută de meciuri în Liga I la echipe precum Universitatea Craiova, Universitatea Cluj, Pandurii Târgu Jiu, Concordia Chiajna. La Piteşti mai sunt aşteptaţi fundaşul Costinel Gugu, cel care şi-a terminat contractul cu CS Mioveni, dar şi Andrei Gabriel Ureche, un portar sub 21 de ani care în sezonul trecut a evoluat în Liga a II-a la Academica Clinceni.
La capitolul plecări vorbim despre fundaşul George Cotigă, mijlocaşul Andrei David şi de atacantul Marius Albu. Celor trei li se adaugă mijlocaşul Radu Bîrzan căruia i-a expirat împrumutul de la CS U Craiova, atacantul Constantin Stoica, aflat la final de contract cu echipa şi fundaşul Mădălin Ciucă care a cerut rezilierea contractului.
Lotul prezent la reunire:
Portari: Tavi Popescu, Nicuşor Grecu
Fundaşi: Ionuţ Mihăescu, Bogdan Vişa, Dănuţ Şerbănică, Cătălin Stan, Andrei Tofan, Dorinel Oancea.
Mijlocaşi: Raul Costin, Alin Buleică, Andrei Panait, Ionuţ Şerban, Robert Grecu, Ionuţ Năstăsie, Sorin Tăbăcariu, Alin Popa.
Atacanţi: Andrei Nilă, Vasile Buhăescu, Cătălin Barbu, Mădălin Martin.
Programul meciurilor de verificare:
7 iulie – amical ACS Basarabi Curtea de Argeş
11 iulie – amical Farul Constanţa
14 iulie – amical Academica Clinceni
18 iulie – amical CS Baloteşti
20 iulie – amical Rapid Bucureşti
25 iulie – amical Chindia Târgovişte
28 iulie – amical Pandurii Târgu Jiu
Cantonamentele echipei:
4-11 iulie – cantonament Curtea de Argeș
17-21 iunie – semicantonament Curtea de Argeș