Sezonul competiţional la liga a III-a de fotbal se va încheia pe 28 mai şi nu pe 4 iunie cum se stabilise săptămîna trecută. Comitetul Executiv al FRF a ţinut cont de solicitarea cluburilor şi a decis să aprobe disputarea unei etape intermediare la mijlocul săptămînii viitoare. În acest context duelul dintre SCM Piteşti şi Muscelul Cîmpulung din penultima etapă a acestui retur de campionat se va disputa miercuri, 25 mai de la ora 18 pe stadionul din Trivale. În ultima etapă a sezonului elevii lui Nicolae Dică vor face deplasarea la AFC Hărman sâmbătă, 28 mai de la ora 18. Federaţia Română de Fotbal a anunţat această modificare de program şi pe site-ul oficial: „În conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Statutul Federaţiei Române de Fotbal, Comitetul de urgenţă compus din Răzvan Burleanu, Preşedinte FRF, Gino Iorgulescu, Prim-vicepreşedinte FRF, Octavian Goga, Vicepreşedinte FRF, hotărăşte: Aprobă solicitarea cluburilor participante în competiţia Campionatul Naţional Liga a 3-a şi dispune ca ultima etapă din cadrul campionatului naţional Liga a 3-a să se desfăşoare în data de 28 mai, astfel cum fusese iniţial programată. Astfel programul competiţional al Ligii a 3-a urmează a fi modificat prin desfăşurarea unei etape intermediare în datele de 24 şi 25 mai 2016″, scrie frf.ro.
gino iorgulescu lpf
FRF are un nou președinte! Mircea Sandu își încheie “domnia” de 24 de ani!
După două decenii și aproape jumătate în care Mircea Sandu a condus FRF, din această seară a început o nouă eră! Răzvan Burleanu l-a învins pe Vasile Avram în turul secund al alegerilor desfășurate la Casa Fotbalului. Cei doi au ajuns în turul secund, iar Burleanu a fost creditat cu 112 voturi, faţă de cele 58 ale adversarului său. La numai 30 de ani președintele Federației de Minifotbal din România a avut un discurs cât se poarte de acid la adresa actualului secretar general al FRF Adalbert Kassai. De altfel Burleanu i-a și cerut acestuia demisia. “Ma voi tine de promisiuni, am adus alaturi de mine oameni care nu au nicio legatura cu grupurile de interese. De maine trecem la treaba! Ne vom vedea mai curand decat credeti ca e posibil de ceea ce am spus ca vom face. Domnule Kassai, astept maine pe biroul meu demisia dumneavoastra. Va spun asta ca sa nu fiti primul om pe care-l dau afara. Voi fi un presedinte al tuturor!”, a declarat Burleanu conform sport.ro.
Ion Moldovan: „Este bine că la șefia LPF vine un om din iarbă! ”
Gino Iorgulescu l-a detronat pe Mitică Dragomir de la șefia LPF, după 17 ani petrecuți în această funcție. Această schimbare a fostcomantată și de antrenorul celor de la CS Mioveni Ion Moldovan. Comisarul a colaborat cu amundoi și speră ca fostul jucător al Sportului să ducă fotbalul românesc către performanță. „Eu nu pot să spun nici că este bine, nici că este rău. Pot să afirm doar că este bine că vine în locul lui Dragomir un om din domeniu, un om din iarbă. Uneori poate că este bine să ai parte de asemenea schimbări şi poate că este neovie de un nou suflu. Pot să spun că am lucrat cu ambele personaje. Cu Dumitru Dragomir am colaborat la echipa Victoria Bucureşti, în timp ce cu Gino Iorgulescu am fost adversar pe vremea când el era jucător la Sportul, iar eu eram jucător la Farul. De asemenea a mai fost o colaborare între noi în perioada în care el era secundul lui Cornel Dinu la lotul naţional, iar eu colaoram cu Dan Apolzan la lotul de tineret. El fiind secundul lui Cornel Dinu exista o colaborare mai strânsă între noi”, a declarat Ion Moldovan.