Invitatul emisiunii „Din Societate” a fost colegul și colaboratorul nostru Emil Zugrav. În această dimineață, Emil a asistat la momentul în care vecinul său în vârstă de 50 de ani, cu un handicap la o mână și operat de trei ori pe cord, a fost „vizitat” de forțele speciale. În urma imaginilor în posesia cărora am intrat, am cerut Inspectoratului de Poliție Argeș un punct de vedere, în urma căruia s-a emis următorul comunicat:
„Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, referitoare la efectuarea unei activități de percheziție la locuința unei persoane din Pitești, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să comunice următoarele:
În dimineața zilei de 23 martie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au efectuat o percheziție domiciliară, la locuința unei persoane bănuite de săvârșirea a două infracțiuni de distrugere. Astfel, la primele ore ale dimineții, în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Penală, în baza autorizării emise de instanța de judecată competentă, polițiștii Secției 1 Poliție Pitești, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, și al unui specialist criminalist din cadrul Serviciului Criminalistic Argeș, au efectuat o activitate de percheziție, la locuința unui bărbat de 50 de ani, din Pitești.
Bărbatul este bănuit că, în perioada 18-20 martie a.c., pe fondul unor neînțelegeri, ar fi recurs la gestul de a distruge anvelopele unui autoturism, respectiv de a provoca deteriorarea ușii de acces într-un imobil. În urma percheziției, la locuința persoanei în cauză au fost descoperite și ridicate mai multe bunuri și obiecte cu valoare probatorie. Cel în cauză a fost condus la sediul poliției, pentru cercetări, urmând ca după administrarea probatoriului să fie luate măsurile legale care se impun.
Despre problemele din blocul din zona Eremia Grigorescu, unde locuiește colegul nostru, și de ce au fost chemați mascații, puteți urmări accesând link-ul de mai jos: