UPDATE: Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, a fost vorba de doua victime, 53 de ani ambele (soț și soție) care au suferit atac de panică. Acestea au fost asistate medical, refuzând astfel transportul la spital. La fata locului, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor.
Un accident între două autorisme a avut loc în urmă cu puțin timp în Pitești, prelungirea Craiovei. Din primele informații provenite de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș, este posibil ca accidentul să se fi soldat cu o victimă încarcerată. La fața locului s-au deplasat pompierii cu o autospecială cu modul de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță din cadrul serviciului județean. Revenim cu detalii!