Perlele secţiei de nataţie de la CSM Piteşti au participat zilele trecute la un puternic concurs internaţional desfăşurat în Germania. La Berlin, antrenorul Viorel Ciobanu a depasat trei sportivi. Este vorba de Robert Glinţă, Bogdan Scarlat şi Ana Olteanu. Ultima, o puştoiacă ce vine tare din urmă, dar care a mers la această competiţie pe banii părinţilor, clubul neavând posibilitatea să îi plătească deplasarea şi cazarea. Aşa cum era de aşteptat, delegaţia noastră nu s-a întors acasă cu mâna goală. Şase medalii au adus ei judeţului la această participare.
Şi-au depăşit cei mai buni timpi
Bogdan Scarlat s-a depăşit în toate probele concurate reuşind cei mai buni timpi ai carierei, Astfel la 400 de metri liber a terminat primul, fiind cu cinci secunde mai bun faţă de timpul său obişnuit făcut în ţară. A luat aur şi la 200 de metri liber. În proba de 1500 m liber organizatorii i-au permis târziu să se înscrie în concurs, fapt pentru care a încheiat pe locul şase. Robert Glinţă a doborât două recorduri naţionale în Germania şi şi-a mai adăugat în palmares patru medalii. La 50 de metri spate a urcat pe prima treapta a podiumului. La 200 de metri spate a cucerit medalia de argint , la fel şi la 50 de metri. A luat bronz în proba de 100 de metri spate.