Un pescar în vârstă de 36 de ani din județul Argeş a murit ieri, pe o baltă din Merișani, după ce a atins cu undiţa firele de înaltă tensiune care treceau pe deasupra locului unde se afla. Chemaţi de urgenţă prin 112, medicii de la ambulanţă nu au mai avut ce face pentru că acesta murise pe loc. În urma lui a rămas fără tată o fetiţă care urmează, ca peste puțin timp, să împlinească patru ani. Tânărul, pe numele său Florian Chiran lucra la Uzina Dacia. Acesta locuia în Călineşti și plecase cu un vecin la pescuit, pe lacul Vâlcele de la Merişani. Cei doi-au despărţit şi victima a plecat la câteva sute de metri, în alt loc. Sâmbătă acesta a mai fost pe aceeași baltă, unde chiar a avut parte de o captură bună. Ieri s-a dus din nou, pentru ultima dată însă. Despre nenorocire au fost anunţate şi rudele bărbatului, care au venit la fața locului. Poliția face o anchetă în acest caz, dar nu sunt dubii cu privire la cauzele decesului.