Un accident între o autobetonieră și un autoturism a avut loc astăzi în comuna Mușetești. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, pompierii s-au deplasat de urgență cu o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare, la fața locului găsind în autoturism șoferul cu vârsta de 58 de ani încarcerat, conștient și cu multiple traumatisme. Au acționat pentru extragerea rapidă a acestuia cu ajutorul echipamentelor de descarcerare, iar ulterior l-au predat unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, pentru a primi îngrijiri medicale.
Tag: