Patru persoane au fost rănite în urmă cu puțin timp într-un accident rutier, petrecut între localitățile Oarja și Rociu, după ce două mașini s-au lovit. Două persoane călătoreau într-unul dintre autoturisme, iar alte două victime în cealaltă mașină. La fața locului s-au deplasat pompierii cu o autospecială de intervenție și un echipaj SMURD. Revenim cu detalii!
Tag:
patru victime
Un accident între două autoturisme a avut loc în comuna Lunca Corbului. La fața locului s-au deplasat pompierii cu o autospecială de intervenție și un echipaj SMURD.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, un pasager dintr-un autoturism, o femeie și doi copii minori au fost răniți ușor și preluați de echipaje medicale pentru a fi transportați la spital pentru investigații. Polițiștii Serviciului Rutier Argeș se află la fața locului, pentru efectuarea de cercetări.