La această oră, poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Argeş și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române efectuează 6 percheziţii domiciliare, în județele Argeş, Olt și Dolj, la sediile unor societăți comerciale și locuințele unor persoane bănuite de eAvaziune fiscală.
Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Din cercetări a reieșit că, în perioada august – noiembrie 2017, administratorii unei societăți comerciale, cu profil de activitate comerț cu produse din carne, ar fi omis în tot sau în parte să evidențieze în registrele contabile operațiunile comerciale efectuate. Prejudiciul creat depășește 450.000 de lei, reprezentând impozit pe profit și TVA.
La acțiune participă și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.