Laura Bădescu
Sunt enervanţi nu numai prin modul cum îşi desfăşoară activitatea, ci mai ales prin aroganţa şi nesimţirea lor. Lipsa de moralitate şi ipocrizia multora dintre semenii noştri, cu rol mai mult sau mai puţin important în societatea românească a dat naştere acestei rubrici. Săptămânile trecute, ne-am ocupat de jurnalistul-oengist Constantin Băjenaru şi de caricaturile de politicieni Marian Niţă şi Mariean Neacşu. În această săptămână, ne vom referi la un falnic urmaş al Brătienilor, şeful PNL Argeş, Ion Popa, mai nou şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş.
Cum s-a făcut Iani Popa om mare
Pe timpul legislaturii liberalilor, atunci când prim-ministru al României era Călin Popescu Tăriceanu, Iani Popa era Prefect de Argeş. Pe atunci avea o imagine relativ bună, pasionatul de cravate şi relativ simandicosul Prefect reuşind să nu supere pe nimeni prea tare. Cu oamenii din PSD se înţelegea bine dintotdeauna, iar după ce a devenit preşedinte al PNL Argeş şi nu a mai fost Prefect a venit şi „căsătoria” legalizată cu PSD-ul, prin formarea USL. În acel moment, Iani Popa a trecut serios la treabă şi atât de mult l-a periat pe Constantin Nicolescu încât a reuşit să-i provoace şi zgârieturi pe spinare. Speranţa lui Iani Popa şi, se pare, singurul său interes, a fost acela de a prinde şi el o funcţie înaltă la nivel de judeţ, adică să se facă om mare pentru următorii patru ani. Cum USL-ul a câştigat alegerile în Argeş, Constantin Nicolescu l-a făcut vicepreşedinte de Consiliu Judeţean. Pe Constantin Nicolescu îl ştim cu toţii şi ştim foarte bine că este un om suficient de orgolios încât să nu dea de la el nicio funcţie, decât după ce aservirea a fost demonstrată cu vârf şi îndesat şi după ce numărul plecăciunilor a ajuns să fie îndeajuns de mare încât să-i fie mulţumitor. În sfârşit, Iani Popa a crescut în proprii-i ochi suficient de mult. Numai că, atitudinea lui, una mult prea slugarnică, a supărat mulţi colegi de partid care au considerat că Iani Popa s-a curăţat de mult de orice urmă de liberalism şi a urmărit doar propriul interes.
Legături cu omul lui Blejnar?
Odată cu izbucnirea scandalului legat de Sorin Blejnar, au început să fie vehiculate şi oarecare legături între fostul Prefect Iani Popa şi unul dintre oamenii lui Blejnar, Radu Nemeş. Se pare că prin una din firmele controlate de Radu Nemeş şi de Mircea Amariei, respectiv firma Vereko, ar fi fost adus în ţară primul Range Rover, maşină destinată Prefectului, la acea vreme, Iani Popa. Iată că liberalul vindecat de liberalism pe deplin şi-a legat numele de nişte personaje care, în acest moment, nu prea îi fac bine. Mai mult decât atât, Iani Popa, care la origini şi-a început cariera ca fost samsar de maşini, ulterior a deţinut un restaurant pe care l-a vândut şi a investit în mai multe suprafeţe de teren pe care acum caută din nou să le vândă sperând să mai facă un bănuţ de câteva cravate, însă schema nu îi prea mai iese. Cine ştie, poate funcţia de la CJ îl va ajuta în vreun fel.
Şi Iani Popa este un „cârnat”
Din solidaritate cu preşedintele interimar al României, Crin Antonescu, Iani Popa s-a declarat şi el ca fiind „ein Berliner”, ceea ce ştiam şi noi, dar ne bucurăm că o recunoaşte. Crin Antonescu a făcut, acum câteva zile a făcut o gafă… antologică, urlând la un miting al USL „Ich bin ein Berliner!”, adică, pentru cine ştie, în traducere, înseamnă „Sunt un cârnat” şi nicidecum „sunt belinez” aşa cum şi-ar fi dorit preşedintele să-i iasă. Iani Popa, s-a declarat şi el „cârnat”, chiar în conferinţa Consiliului Judeţean Argeş, de săptămâna aceasta.
Povestea cârnatului, pe scurt
Supărat că majoritatea cancelariilor occidentale au cam întors spatele actualei conduceri din România, dottore Ponta şi el presidente Crin, preşedintele interimar a slobozit şi el „Ich bin ein Berliner!”, pentru a intra în graţiile Angelei Merkel. Dacă era atât de bun istoric sau măcar dacă avea o minimă cultură generală, Crin Antonescu şi-ar fi dat seama că propoziţia cu pricina, spusă prima dată de J.F. Kennedy în timpul unei vizite în Germania Federală, în vara lui 1963, la invitaţia lui Willy Brandt, a fost una dintre cele mai mari gafe din istoria postbelică. Deşi Kennedy a vrut să spună „Eu sunt un berlinez” se pare că i-a ieşit, de fapt, „Sunt un mare cârnat”, „ein berliner” fiind, de fapt, o specialitate din carne asemănătoare lebărului.
