Unii au fost nevoiţi să plece în exil, alţii să părăsească scena politică pe uşa din dos, în timp ce câţiva, pur şi simplu, au fost asasinaţi, după simulacre de procese rămase ca unele dintre cele mai strigătoare la cer pagini din istoria naţională. În ultimii 75 de ani, doar doi conducători ai României-Ion Iliescu şi Emil Constantinescu-şi-au dus până la capăt mandatele constituţionale.
Vinerea trecută, 256 de parlamentari au hotărât suspendarea lui Traian Băsescu, invocând încălcarea Constituţiei. În realitate, scopul final al acţiunii majorităţii USL din Parlament a fost „ungerea” ca preşedinte interimar a penelistului Crin Antonescu, devenit cu două zile înainte preşedinte al Senatului, tot după un puci al actualei majorităţi parlamentare. Este pentru a doua oară când Traian Băsescu este suspendat. Acest lucru se întâmpla şi în anul 2007. Atunci, în urma referendumului, românii l-au readus pe Traian Băsescu la Cotroceni într-o proporţie covârşitoare. De data aceasta, ţinând cont de conjunctura politică şi economică, demiterea lui Traian Băsescu este aproape sigură, el bucurându-se de o popularitate, conform sondajelor, sub 30%. Astfel, Crin Antonescu devine, cel puţin pentru o perioadă, al cincilea preşedinte postdecembrist al României, după Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Nicolae Văcăroiu (care a asigurat interimatul Preşedinţiei României în primăvara lui 2007, când Băsescu a fost suspendat prima dată) şi, evident, Traian Băsescu. În rândurile de mai jos, vă prezentăm soarta celorlalţi conducători ai României, din ultimele decenii.
Nicolae Ceauşescu a condus cu o mână de fier România, între anii 1965 şi 1989. Acesta i-a succedat lui Gheorghe Gheorghiu Dej, după moartea acestuia, devenind şef al Consiliului de Stat. În anul 1971, Ceauşescu avea să devină primul preşedinte al României (ca denumire, această funcţie nu a existat între 1947, când regele Mihai a abdicat de pe tronul ţării, şi 1971). Activitatea lui Ceauşescu la conducerea României este controversată chiar şi la 23 de ani de la asasinarea acestuia. În 1968, acesta devine singurul lider al unei ţări din blocul comunist care se opune invaziei Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varşovia, Armata Română neparticipând la această acţiune. De asemenea, timp de câţiva ani, Ceauşescu realizează o apropiere între Republica Socialistă România şi ţările din Occident. În acea perioadă, industria românească beneficiază de tehnologie şi know-how vestic, depăşind, astfel, pentru un deceniu, economiile din spaţiul est-european. În perioada sa se realizează cea mai mare parte a lucrărilor de infrastructură existente în România de astăzi, aspectul prezent al oraşelor, precum şi crearea unor mari capacităţi industriale. După 1980, efortul disperat de a plăti datoriile externe, cumulat cu o scădere economică cauzată de pierderea unor pieţe importante, efecte ale izolaţionismului economic, duc la scăderea nivelului de trai. În plus, cu ajutorul Securităţii, drepturile cetăţeneşti şi proprietatea au fost batjocorite de regimul ceauşist, care căpătase un caracter stalinist. Politicile lui Mihail Gorbaciov, „Glasnost” şi „Perestroika”, de deschidere faţă de Occident şi de implementare a economiei de piaţă, duc la căderea violentă a regimului lui Ceauşescu, în decembrie 1989. După un simulacru de proces la Târgovişte, Ceauşescu este executat împreună cu soţia sa chiar în ziua de Crăciun.
Gheorghe Gheorghiu Dej este văzut ca primul lider român comunist veritabil de după încheierea Războiului, predecesorii săi de la conducerea aparatului comunist de stat din România fiind, la origine, evrei sau ruşi. Lui Gheorghe Gheorghiu Dej i se datorează „ruperea” de Moscova. Acesta a desfiinţat Editura Cartea Rusă, a eliminat obligativitatea învăţării limbii ruse în şcoli, a redefinit manualele de istorie, care fuseseră umplute cu propagandă sovietică de către Roller, a desfiinţat celebrele Sovromuri, firme mixte care parazitau economia Românească în favoarea URSS, şi a eliberat mare parte din deţinuţii politici închişi după 1947. În vremea sa a fost începută o serie de proiecte importante, cum ar fi Barajul Vidraru. În acelaşi timp, de numele lui Gheorghe Gheorghiu Dej se leagă cele mai odioase crime împotriva poporului român, fie că erau îndreptate împotriva liderilor partidelor istorice, împotriva ţăranilor care refuzau colectivizarea sau a intelectualilor care respingeau regimul comunist. Moare subit în 1965, mulţi apropiaţi de-ai săi dezvăluind faptul că acesta a fost, de fapt, iradiat în timpul unei vizite la Moscova. Teoria pare verosimilă, deoarece în 1962 Nikita Hruşciov, preşedintele URSS, a încercat să-l schimbe pe Dej, fără succes însă, cu ajutorul unor cozi de topor din interiorul Partidului Muncitoresc Român (care din 1967 avea să se numească PCR).
Regele Mihai al României este obligat de către noul regim, apărat de ocupanţii ruşi, să abdice, pe data de 30 decembrie 1947. Ce-i drept, Regele Mihai nu a apucat să domnească foarte mult timp. În septembrie 1940, după abdicarea tatălui său, Carol al II-lea, puterea de facto a fost preluată de către generalul Ion Antonescu, care a condus România până în 1944. După al Doilea Război Mondial, regimul comunist, venit pe tancurile sovietice, a fost în tot şi în toate. Deşi în realitate câştigate de ţărănişti, rezultatele alegerilor din 1946 au fost falsificate, comuniştii fiind desemnaţi câştigători. Timp de 43 de ani, România avea să se afle sub semnul secerii şi ciocanului. Nu mai era decât un pas până la instaurarea, prin forţă, a Republicii. Un an mai târziu, scurta domnie a lui Mihai avea să se încheie, iar istoria de 81 de ani a monarhiei româneşti avea să ia sfârşit.
Mareşalul Ion Antonescu a preluat conducerea României într-o perioadă dramatică pentru istoria naţională. În septembrie 1940, România Mare era ciuntită din toate părţile. În urma pactului Ribentropp-Molotov, din 1939, România pierde Basarabia, ţinutul Herţa şi nordul Bucovinei. În urma Diktatului de la Viena, din 1940, jumătate din Transilvania ajunge în posesiunea Ungariei şi, după tratatul de la Craiova, din acelaşi an, România este obligată să predea Bulgariei Cadrilaterul (partea bulgărească a Dobrogei, pe care ţara noastră a anexat-o în 1913, după al Doilea Război Balcanic). Al Doilea Război Mondial bătea la uşă şi, de aceea, în septembrie 1940, după abdicarea regelui Carol al II-lea, Ion Antonescu vine la putere, în parteneriat cu Mişcarea Legionară. Mariajul la putere împreună cu legionarii avea să dureze doar şase luni. În iunie 1941, România intră în Război alături de Germania Nazistă, pentru recucerirea Basarabiei. Nemţii aveau nevoie de România mai ales pentru resursele de petrol şi cereale, pe care le plăteau în aur, produse industriale şi armament. De aceea, în timpul războiului, situaţia economică a României este relativ bună, lucru care nu avea să dureze prea mult. Germania şi forţele aliate aveau să piardă războiul, pierderile de vieţi româneşti pe front fiind de 300.000. Înfrângerea Axei fiind evidentă, Ion Antonescu este arestat la data de 22 august 1944, printr-o uneltire a Regelui Mihai şi a partidelor democratice. A doua zi, România avea să întoarcă armele împotriva foştilor aliaţi. Deşi România a mai pierdut 25.000 de militari români şi pe frontul de Vest, acest lucru nu a oprit cumplita invazie rusească, care urma să ne stea pe cap până în 1957. Antonescu este închis, o perioadă, în URSS. În primăvara lui 1946 este judecat la Bucureşti de un simulacru de Tribunal, aşa cum, din păcate, istoria ne-a obişnuit. Este executat la Jilava, pe 1 iunie 1946, cu doar o zi înainte de a împlini 64 de ani.
Pe Regele Carol al II-lea îl amintim aici doar pentru că, într-o perioadă, a fost monarh al României. A fost unul dintre cei mai impasibili conducători ai ţării, activităţile sale reducându-se la intrigi de palat, aventuri amoroase şi persecuţii la adresa adversarilor politici, fie ei legionari sau ţărănişti. Atât de mult a iubit Carol II democraţia, încât, în februarie 1938, a trecut în ilegalitate toate partidele, singura formaţiune permisă fiind Frontul Renaşterii Naţionale, care grupa pe toţi intelectualii şi politicienii care îl pupau în dos (oare unde am mai văzut noi asta?). Acesta a fost momentul în care personalităţi, de altfel remarcabile, ale lumii politice şi academice româneşti s-au compromis iremediabil: Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu, Virgil Madgearu, Armand Călinescu… Legionarii nu au stat nici ei cu mâinile în sân, aşa că au avut grijă să se răzbune, cu vârf şi îndesat, pe cei care îi prigoniseră. La presiunea Mişcării Legionare şi românilor care vedeau în Carol II un om care ar fi dus România în prăpastie, acesta abdică în septembrie 1940. Moare în exil, în anul 1953.
Argeşeni la conducerea ţării
În rândurile de mai sus, dragi cititori, am făcut o scurtă recapitulare a destinelor conducătorilor români din ultimii 70-75 de ani. Nefiind istoric de meserie, ci doar un pasionat al acestui domeniu, am considerat demersul meu ca fiind unul jurnalistic, nu ştiinţific, de a aminti labilitatea sistemului administrativ românesc, plus ceva pagini de trădare şi de impostură din istoria acestui neam. Am considerat că nu mai are sens să amintesc şi de istoria mai îndepărtată a acestui neam, deoarece sunt extrem de cunoscute trădările de la curţile domnilor valahi, uneltirile boierilor, servilismul fanariot…
În ultimele decenii, Argeşul a oferit nu mai puţin de trei conducători României, din care doi şi-au desfăşurat activitatea după Revoluţie. Astfel, Ion Antonescu s-a născut la Piteşti, la data de 2 iunie 1882. Ofiţer de carieră, acesta avea să conducă România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. România pierde războiul, iar noua putere hotărăşte executarea lui, printr-un simulacru de proces, în vara anului 1946.
Emil Constantinescu s-a născut în comuna Brăduleţ – Argeş şi a absolvit Colegiul I.C. Brătianu Piteşti. A fost preşedinte al României între anii 1996 şi 2000. În timpul mandatului său s-au realizat consolidarea economică, apariţia unor instituţii importante ale statului, precum şi consolidarea fragedei democraţii. Acestuia i s-au imputat, în timpul mandatului, lipsa de fermitate şi instabilitatea socială şi politică (vezi desele schimbări de premieri şi mineriadele din 1999).
Nicolae Văcăroiu este un fiu adoptiv al Argeşului şi Muscelului, dată fiind calitatea sa de senator de Argeş, în postura în care a şi condus Senatul României în legislatura 2004-2008, dar şi a prieteniei cu unii dintre baronii locali, Constantin Nicolescu şi Gheorghiţă Boţârcă. A fost preşedinte interimar al României în mai 2007, timp de o lună, când Băsescu a fost suspendat prima dată.
