Theodor Dan Cărămizaru
Nici n-a ajuns bine la putere şi USL-ul a şi început să manifeste public şi în mod evident dorinţele ascunse pentru care şi-a dorit să ajungă aici, începând prin nerespectarea promisiunilor făcute. Exemplific cu un caz concret: „revenirea în cazul pensionarilor la sumele primite iniţial, înainte de diminuarea acestora cu 5,5%: de exemplu, o pensie de 1434 ron ajunge, după diminuare, la 1388- (cu 46 ron mai puţin); în cazul exemplului de mai sus, în prima luna s-au promis de către epoca de aur USL-istă 1423 ron, pentru luna mai 2012, adică mai puţin cu 11 ron faţă de ceea ce s-a promis, şi anume „revenirea la suma iniţială”, iar a doua lună când ceea ce trebuie plătit în fiecare lună – 1434 plus „reţinerea” de 46 se transformă, într-un dispreţ total al USL-ului faţă de cei care i-au votat, pensionarii, în 1458 ron (!!) în loc de 1480 – mai puţin cu 22 ron. Grea matematica asta pentru USL-işti, mai ales că noi am învăţat la şcoală că 2+1=3! Trebuie să înţelegem oare motivul pentru care USL-ul va schimba în curând Legea învăţământului impunând, pentru cei care i-au votat, că 2+1=2,5?
Din seria de promisiuni făcute şi ignorate mai apoi, mai amintim: creşterea preţului de bază la produsele de bază, cum ar fi 14% la carne, cu toate că se promisese o diminuare a TVA-ului la preţul pentru produsele alimentare; scumpirea de la 1 iulie a electricităţii cu 5% şi din data de 9 iulie, a combustibilului, cu 8 bani; biletele de tratament pentru pensionari s-au diminuat dramatic, „auzindu-se pe la colţuri” că va creşte şi costul contravalorii plătite de pensionari pentru acestea – până în prezent 50% din valoarea pensiei, în viitor probabil până la 150%, pentru că dacă pentru USL-işti 2+1=2,5, după ce i-aţi votat, vă vor convinge repede că 50 = 150, sau dacă nu vă convine, vor da imediat o Lege în acest sens şi Legea e Lege, tovarăşi, ce naiba!
Expropriaţii din România, mor pe banii lor de recuperat prin Lege, de bătrâneţe, aşteptând plata despăgubirilor recunoscute de stat prin ANRP; inflaţia este în creştere prin diminuarea puterii de cumpărare a leului faţă de euro, moneda tinzând vizibil către limita de 5 ron la sfârşitul lunii. Învăţământul ia forme noi de interpretare si cunoaştere – exemplul cel mai semnificativ: examenul de capacitate 2012, unde propoziţiile subiective şi predicative se bat între ele exact ca politicienii noştri, puterea se ceartă cu opoziţia, iar primul ministru se străduieşte să îşi arate muşchii faţă de preşedinte, provocându-l la box, în timp ce pumnii îi încasează România. Mai rău va fi însă când USL-ul va introduce în noua literatură română „propoziţia imperativă, obligatorie sau executorie”. Un alt exemplu: dezastrul de la Bacalaureatul 2012. Noul Ministru al învăţământului poate se va răzgândi şi va reînfiinţa Şcolile Profesionale pe care le-a dat peste cap chiar dumneaei în vechiul mandat pe care l-a avut.
Au trecut 22 de ani de la evenimentele 1989. Nimeni nu ştie şi nu va afla curând adevărul. Singurul „lucru” care începe să vorbească de la sine, prin apariţia şi comportamentul său este USL-ul – spun „lucru” deoarece USL-ul este un model care demonstrează o realitate incontestabilă în România. Comuniştii n-au murit încă. Misiunea de a distruge ţara nu s-a terminat. Cei care au dictat evenimentele din 1989 nu vor renunţa aşa uşor, atâta vreme cât au găsit şi pus în funcţiune un nou sistem – USL-ul.
Primul ministru este va fi întotdeauna împotriva oricăror acţiuni care contravin intereselor sale. Se manifestă împotriva celor care îl contrazic şi contrazice el însuşi pe oricine nu este cu el, cel mai important obiectiv fiind demiterea preşedintelui. Oare când mai lucrează şi ce lucrează Guvernul? „Ţara este paralizată”, spune Premierul. Dar oare cine a paralizat-o? Comuniştii au paralizat-o, iar acum încearcă să mai profite cât mai pot de electorat pentru a fi susţinuţi din nou. Nu au trecut nici trei luni de la preluarea puterii şi aceştia au început să îşi bată joc de electorat pe faţă.
Marţi, 10 iulie, după un uragan nebun ce încerca să destabilizeze ţara, a mai apărut o rază de speranţă pentru poporul român de a intra pe făgaşul normal de dezvoltare în lupta deschisă cu criza. CCR a decis ca referendumul să fie validat numai dacă 50 % plus unu dintre cetăţenii cu drept de vot sunt prezenţi la urne. Am asistat la călcarea în picioare a Constituţiei, a legilor care conduc ţara, a principiilor care stau la baza unei democraţii tinere în România şi a Justiţiei atât de labile şi interpretabile din România. Am asistat la atacuri furibunde ale unei bande comuniste disperate de a câştiga putere. Schimbând în 3 zile legile în favoarea lor, schimbând Avocatul Poporului, Preşedintele Senatului şi Camerei Deputaţilor şi limitând puterile Curţii Constituţionale, această haită turbată şi oarbă după putere s-a făcut de ruşine în faţa ţării, a României, în străinătate şi în arena politică, făcându-i pe toţi să înţeleagă cine sunt ei cu adevărat şi ce vor.
Nu s-au schimbat instituţiile statului, numai puterea instituţiilor a trecut în mâinile USL. Şi USL-ul, în numele poporului care „l-a ales”, a minţit fără nici o neruşinare şi a defăimat România în faţa statelor europene. Victor Ponta şi Crin Antonescu au jignit şi au intrat în contradicţie cu personalităţi politice internaţionale pe care vor încerca să le mintă în continuare în numele „aceluiaşi popor” care i-a ales. Vor continua să susţină că şi „această situaţie”, în care ei ne-au adus, se datorează aceluiaşi Băsescu. Dispreţul şi indiferenţa USL-ului faţă de statul de drept, fata de democraţia româna, faţă de poporul român şi de orice stă în calea preluării puterii de către membrii acestui partid sunt deja evidente pentru orice român.
Referendumul din 29 iulie va reprezenta o zi grea pentru USL. Deşi, în momentul faţă, în ceea ce priveşte referendumul, balanţa este sensibil înclinată spre Traian Băsescu, ziua de 29 iulie va fi grea pentru România. Abia după referendum vom putea constata că toată această perioadă de cancer pentru România a fost rodul unor oameni răuvoitori, oameni care nu îşi iubesc ţara, dornici de a câştiga puterea pentru interese personale, oameni bolnavi care nu mai pot reveni niciodată cu pretenţia de a „exprima poporul”.
Oare Crin Antonescu şi-a păstrat foaia pe care i-a lăsat-o Traian Băsescu pentru a-şi scrie Demisia? S-ar putea să aibă nevoie de ea. Oare Victor Ponta va avea conştiinţa că îi este necesar un examen psihologic, după cele ce a făcut, chipurile, pentru România? Indiferent dacă va demisiona Crin Antonescu, şi indiferent de starea de „oboseală” a lui Victor Ponta, România a pierdut şi a ajuns să aibă o imagine neagră pe scena politică internaţională.
Pentru cei doi „intriganţi” ar fi bine să suporte cheltuieli cu referendumul pentru care au făcut tot ceea ce au făcut! Şi cu siguranţă vor avea timp să gândească ce au avut de câştigat sau ce au de pierdut în toată această mizerie.