Raliul Argeșului a revenit în circuitul Campionatului Național după un deceniu de pauză. Organizatorii nu au greșit cu această alegere, mai ales că evenimentul a fost unul spectaculos. Mii de fani au urmărit competiția și nu au fost dezamăgiți de prestația piloților. Simone Tempestini și Sergiu Itu s-au impus după o cursă dramatică, cu un avans de numai 1 minut și 22 de secunde în fața lui Valentin Porcișteanu și Dan Dobre.
Chiar dacă a terminat pe locul secund, fostul campion național spune că lupta pentru titlu va fi una echilibrată în acest sezon.
„Puteam termina mai sus, dar având în vedere că a fost prima cursă cu maşina, mă declar mulţumit. În ceea ce priveşte clasamentul, mă bucur că aici, în faţa fanilor, am făcut spectacol. Am avut şi ceva probleme. Cel mai mult ne-a încurcat ploaia. A fost o probă de 28 de km pe care am început-o pe ploaie şi am încheiat-o pe un asfalt uscat. Şi la echipe lupta rămâne în continuare deschisă. Cred că bătălia pentru titlul la echipe se va da între Napoca Rally Academi şi DTO Rally Team, din care fac parte şi eu. Mai sunt şapte etape de disputat, cărţile nu sunt jucate. Câştigă cine greşeşte cel mai puţin. Trebuie să cresc ritmul. Urmează Raliul Aradului, voi merge cu gândul de a câştiga cursa. Se va disputa pe macadam, suprafaţa mea preferată, voi face tot posibilul să mă impun”, a declarat Vali Porcişteanu.
aursa foto:
https://raliulargesului.ro/