Dan Stănescu, cunoscut ca Regele Internațional al Rromilor, a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Instanța de la Costești a dispus aceeași măsură pentru fratele și fiul acestuia. Mascații au descins la data de 25 martie la locuința și firmele lui Stănescu, după ce aceștia au păcălit statul cu subvenții de 400.000 de lei, luate în timpul pandemiei.
„Din cercetări a reieșit că, în perioada octombrie 2020 – ianuarie 2021, administratorii ai trei societăți comerciale din județul Argeș, profitând de prevederile legislative în contextul pandemiei (O.U.G. 92/2020), ar fi recrutat 68 de persoane, pe numele cărora ar fi încheiat contracte individuale de muncă în mod fictiv, fără ca acestea să desfășoare activități. Scopul a fost de a obține subvenții, pe care le-ar fi folosit în interes propriu. Prejudiciul estimat este de 400.000 de lei. 4 persoane cercetate și alți 68 de martori vor fi conduși la sediul poliției, pentru audieri.
Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor serviciilor pentru acţiuni speciale din Argeș, Olt, Dâmbovița, Brașov, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinți și Teleorman, precum și al jandarmilor Argeș, Olt și Brigăzii Mobile Frații Buzești Craiova. Acțiunea a avut și suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română” informează IPJ Argeș.