În urmă cu câteva minute, pe surse, posturile naționale anunțau că în curând va fi o nouă remaniere a Guvrenului Dăncilă. Așa cum ne-am obișnuit, la o anumită perioadă de timp, cei din PSD fac o remanire a Guvernului și fiecare ministru este “judecat” în funcție de rezultate.
În aceste momente, surse sigure, spun cei de la televiziunile internaționale, au aflat că se vehiculează că actualul ministru al economiei va fi înlocuit cu Deputatul de Argeș, Mircea Drăghici.
Cu toate că în ultimul timp Partidul Social Democrat a fost destul de dur cu deputatul de Argeș, iată că Dragnea are de gând să-i dea un vot de încredere, mai ales după ce proiectul propus chiar de Drăghci – desecretizarea dosarelor dintre SRI și celelalte instituții – a fost aprobat chiar astăzi, urmând ca zilele următoare să fie desecretizat protocol după protocol.
În cele din urmă, dacă informația este corectă, Argeșul merită, în sfârșit, un ministru în Guvernul Dăncilă. Dacă lucrurile vor merge spre bine sau nu, asta rămâne de văzut. Dar până atunci, ca argeșeni – mai ales că Argeșul a adus cele mai multe voturi pentru PSD – ar trebui să-i dăm și noi un vot de încrede.