FC Argeș a disputat în acest weekend ultimul test înaintea reluării campionatului. Pe teren propiru alb-violeții au întâlnit Chindia Târgoviște, dar rezultatul final a fost alb, 0-0. Ambele formații au avut numeroase oportunitțăi de a marca, dar tabela a rămas nemodificată până la fluierul final. Tehnicianul oaspete Eusebiu Tudor a punctat că piteștenii pot face față cu brio acestui retur. “A fost un meci jucat la o intensitate destul de mare. Este clar că ambele formaţii au încercat să obţină victoria pentru că deja trebuie să fim la un nivel foarte bun, dat fiind faptul că de acum înainte vor urma meciurile oficiale pentru noi. O să înceapă cât de curând şi campionatul şi chiar trebuie să fim într-o formă sportivă foarte bună pentru a putea înregistra rezultatele pe care le dorim. Mă bucur că am jucat cu FC Argeş, care este una dintre echipele din România ce încă se poate lăuda cu un centru de copii şi juniori bine puşi la punct. Sper ca la un moment dat să avem din nou parte de un meci cu cei de la FC Argeş, dar de data aceasta pe prima scenă a fotbalului din România”, a declarat Eusebiou Tudor, antrenorul principal al echipei Chindia Târgovişte.
retur liga a II-a
FC Argeş se apropie cu pași repezi de finalul perioadei de pregătire. Alb-violeții au disputat până acum trei meciuri amicale,toate împotriva celor de la Atletic Bradu, echipă de Liga a IV-a. În prima confruntare elevii lui Iulian Crivac au învins greu, cu 1-0; ce-a de-a doua s-a întrerupt în minuul 55 la 0-0 iar vinerea trecută piteștenii au cedat cu 1-2. Rezultatele nu prea sunt pe placul conducerii, dar banca tehnică speră ca situația să se remedieze în meciurile oficiale din retur. „Jucătorii trebuie să înţeleagă că deja am avansat în această perioadă de pregătire şi este normal să se resimtă şi o creştere la nivelul evoluţiilor echipei noastre. Suntem într-un moment foarte important şi de aici trebuie să urcăm treptat. Vreau să văd o determinare mai mare din partea băieților la fiecare meci în parte şi să trateze fiecare confruntare cu destul de multă seriozitate. Acesta este lucrul cel mai important pentru noi şi de asta avem nevoie dacă vrem să urcăm în clasament. De aceea, îmi doresc ca şi meciurile oficiale să fim foarte atenți pentru că mai avem cam o lună de zile până începrea acestui retur de campionat”, a declarat Iulian Crivac, antrenorul principal al echipei FC Argeş.