Unul dintre căpitanii alb-violeţilor, Adrian Voicu a împlinit zilele trecute 28 de ani. Acesta a sărbătorit cuminte, în vestiar, oferindu-le colegilor o bere şi o pizza, mai ales că peste doar două zile ei trebuie să fi în formă pentru partida cu Luceafărul Oradea. Fundaşul îşi doreşte ca în cel mai scurt timp echipa să revină în prima ligă, acolo unde îi este locul. „Eu îmi doresc să fiu sănătos şi să îmi pot ajuta echipa din teren. Marele meu vis este acela ca în cel mai scurt ttimp să evoluăm din nou în Liga I. Acolo este fotbalul adevărat şi acolo sunt cele mai frumoase meciuri şi chiar te simţi împlinit ca jucător. Nu va fi deloc simplu să prompvăm anul acesta. Totuşi, noi o să încercăm să facem ca acest lucru să devină posibil încă din sezonul în curs. Ne aşteaptă sâmbătă jocul contra celor de la Lucefărul. Vom avea parte de unul dintre cele mai grele meciuri pentru că este partida de debut de sezon. Nu putem cunoaşte foarte bine nici la ce nivel sunt cei de acolo, aşa că cel mai important este ca noi să nu greşim şi să ne impunem pe teren propriu.”, a punctat Adrian Voicu.
Tag: