Achiziționarea propriei case este o mare realizare, prin urmare îți vei aminti cu plăcere momentul în care te-ai mutat în noua locuință. Dar, pe lângă bucuria provocată de această schimbare, vor apărea și grijile privind amenajarea căminului așa cum ai visat dintotdeauna.
Cei care devin pentru prima dată proprietarii unei case sau ai unui apartament vor rămâne surprinși de câtă muncă presupune nu doar procesul în sine de achiziționare a unei proprietăți, ci și amenajarea și mobilarea acesteia.
Există multe lucruri de care ai nevoie atunci când te muți în casă nouă, unele mai necesare ca altele, așa că ar fi util să îți faci o listă cu articolele pe care trebuie să le cumperi.
Iată care sunt cele 4 elemente esențiale pe care este bine să le ai în vedere când îți amenajezi noua locuință!
- Un pat de calitate
Indiferent de designul pe care îl alegi pentru dormitor, piesa centrală este patul, iar acesta trebuie să fie unul confortabil, de cea mai bună calitate. Odihna este esențială pentru sănătatea ta, prin urmare, pentru a avea un somn bun, trebuie să achiziționezi cele mai bune produse. Cu toate acestea, ține cont și de gusturile tale din punct de vedere estetic, pentru ca rezultatul final să fie unul satisfăcător.
Când cumperi un pat, gândește-te la dimensiunile camerei în care îl vei poziționa. Acesta trebuie să fie integrat în spațiul disponibil, astfel încât să nu aglomereze încăperea. Nu în ultimul rând, alegerea unei saltele pe măsură este esențială pentru un somn de calitate.
- O canapea funcțională
Canapelele au diverse forme și sunt confecționate din țesături care mai de care mai prețioase. Alege una confortabilă, dintr-un material ușor de întreținut, care să se potrivească cu designul de ansamblu.
Optează pentru una cu un cadru solid din lemn de esență tare și arcuri rezistente, dar și cu o tapițerie cu model inedit. Dacă bugetul îți permite și nu ai animale de companie, ai putea alege o canapea din piele, care va da livingului un aer sofisticat.
- Obiecte de iluminat
De obicei, casele și apartamentele sunt prevăzute cu instalații electrice pentru surse clasice de iluminat, din tavan. Pentru a controla cantitatea de lumină în funcție de momentul zilei, ai putea adăuga potențiatoare de intensitate luminoasă la întrerupătoare. De asemenea, ar fi indicat să cumperi lampadare de podea sau lămpi de masă, pentru a crea o atmosferă cât mai primitoare.
Nu uita de corpurile de iluminat cu abajur din material textil, ideale pentru a da senzația de luminozitate sau din metal, perfecte pentru a focaliza lumina. Spoturile contribuie la crearea unui ambient cald, dar, pentru montarea lor, va trebui să apelezi la un electrician. Și becurile cu led sunt de luat în considerare, fiind extrem de economice.
- Covoare
Dacă ai ales să pui covoare în noua ta casă, trebuie să afli câteva detalii importante despre aceste articole decorative, pentru a face alegerea potrivită. Sigur că este important și factorul estetic, însă și materialul din care este confecționat covorul contează la fel de mult. Trebuie să ai în vedere țesătura folosită la fabricarea acestuia, densitatea și greutatea lui și, nu în ultimul rând, dimensiunile.
Astfel, atunci când alegi un covor modern, trebuie să ții cont de toate aceste aspecte. La fel ca în cazul pieselor de mobilier, și aici calitatea trebuie să primeze, prin urmare, o astfel de investiție va merita pe termen lung.
În concluzie, amenajarea unei case noi este o plăcere, dar poate deveni și o adevărată corvoadă și o “aventură” costisitoare, dacă nu ai un plan bine pus la punct înainte de a trece la fapte. Nu trebuie decât să te organizezi puțin, să alegi un design, ca să ai o direcție clară în acest sens, iar cumpărăturile vor fi extrem de relaxante.
Sursa foto: Shutterstock.com