Din 1 iulie turiștii pot vizita Grecia, care începând cu această data intră în valul doi de relaxare. Se vor relua cursele aeriene și va fi permis accesul către insule. Grecia primește turiști din 29 de țări, inclusiv România, dar ia măsuri pentru limitarea răspândirii noului coronavirus. Cei care sosesc pe teritoriul Greciei după 1 iulie vor fi nevoiți să completeze un formular online cu 48 de ore înainte de sosire. Turiștii vor furniza date personale și vor menționa ce țări au vizitat în ultimele zile și unde vor fi cazați. Formularul este disponibil pe site-ul travel.gov.gr.
Sursa: Mediafax


