Actorul Doru Ana a încetat din viață noaptea trecută. Anunțul a fost făcut de Casa de Producție TVR. Acesta avea 68 de ani, iar publicului tânăr s-a făcut cunoscut prin rolul din serialul „Adela”.
Drum lin în lumină, Doru Ana (28 februarie 1954 – 11 octombrie 2022)”, se arată pe pagina de Facebook a Casei de Producţie a TVR.
„Cât de trist! Ştiam cât de bolnav a fost! Şi totuşi fostul meu coleg de an, prin dispariţia lui tragică îmi lasă un gol greu de suportat in suflet! Sunt copleşit de emoţie! Dumnezeu să te ierte, Dorule, şi să te ocrotească de-a dreapta Sa, pentru că meriţi prin tot ce ai creat şi pentru modestia şi verticalitatea ta! Drum lin în Lumină!”, a scris regizorul Lucian Sabados, într-un comentariu.