Nichifor Bălan, vicepreşedinte al Uniunii Naţionale pentru Progresul României-filiala Argeş, a declarat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că formaţiunea pe care o reprezintă se va distanţa, în foarte scurt timp, de ideea de „remorcă” a unui partid aflat la guvernare! „După cum am promis, UNPR va ieşi, în foarte scurt timp, cu un program de guvernare, cel mai târziu în mai! Faţă de partenerii noştri din PDL, noi vom adăuga, în programul nostru de guvernare, şi nişte piloni sociali. Cu siguranţă, există un segment de populaţie care e reticent la orice discurs politic. Poate că mulţi se vor întreba dacă UNPR e un partid serios… Într-adevăr, poate guvernăm printr-o conjunctură politică, dar vom schimba acest lucru. Suntem un partid modern, de stânga,” a declarat Bălan. În acelaşi timp, liderii UNPR Argeş promit că, de la începutul lui aprilie, în fiecare joi, între orele 13.00 şi 18.00, îi vor aştepta pe toţi argeşenii care au diferite probleme legate de administraţia locală sau centrală, la sediul de pe strada Sfânta Vineri, blocul D 26, din Piteşti.
UNPR Argeş: „Guvernăm printr-o conjunctură politică, vom schimba acest lucru!”
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
2 Comments


