Argeșul are unele dintre cele mai proaste drumuri din România, iar acest lucru se vede și din statistica ISU sau a Poliției Rutiere. Așa se face că, după fiecare ploaie mai serioasă, în Argeș se produc zeci de accidente, unele dintre ele foarte grave.
Astfel, astăzi s-a produs un accident rutier între două autoturisme în comuna Călinești. Au intervenit pompierii pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire ale incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat unei persoane.
De asemenea, un alt accident rutier s-a produs în comuna Drăganu, unde o autobasculantă a intrat într-un șanț de pe DN 7. O persoană a fost rănită.
La putin timp după miezul nopții, pompierii au fost solicitați să intervină la un accident rutier în care un cap tractor cu remorcă s-a răsturnat în comuna Cotmeana, satul Lintești.
La fata locului au acționat pompierii pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere ale incendiilor, întrucât existau scurgeri de motorină din rezervor, precum și pentru acordărea primul ajutor calificat unei persoane de sex masculin în vârstă de 30 de ani, care s-a rănit la membrul superior stâng, însă nu a avut nevoie de transport la spital.
Un alt accident a avut loc noaptea trecută, în care un autoturism a intrat într-un cap de pod din comuna Stoenești, sat Cotenește.Au intervenit pompierii de la Detașamentul Câmpulung cu o autospecială pentru asigurarea măsurilor specifice, precum și cu o ambulanță SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat unei persoane de sex masculin, în vârstă de 47 de ani, care a suferit, după prima evaluare, un traumatism la cap.