Dacă în calitate de ministru al Economiei a fost zero barat, deputatul penelist Andrei Gerea, ales de către cetățenii din zona nord a Piteștiului, a obținut o ,,victorie’’ excepțională împotriva puternicelor și violentelor grupări neonaziste și legionare din cartierele Găvana și Rolast.
Se știe că în zona de nord a Piteștiului trăiesc mai mulți evrei decât în Amsterdam, iar aceștia, după ce au fost disponibilizați de la Arpechim și din alte fabrici și uzine ale patriei, aplaudă faptul că vor avea parte de un bulău ca la carte aceia care au tupeul să spună că în lagărele de concentrare naziste au fost omorâți mai puțini oameni decât spun datele oficiale.
Prezentăm, mai jos, comunicatul prin care se anunță victoria militanților antifasciști împotriva burgheziei neolegionare și exploatatoare. Asta, după ce toate problemele economice ale patriei au fost rezolvate și după ce s-a judecat cu aceeași măsură și holocaustul iudeo-bolșevic împotriva românilor, din perioada postbelică. Iată comunicatul, tovarăși:
Senatul României a adoptat marţi proiectul de lege iniţiat de senatorul liberal Crin Antonescu şi de deputaţii liberali Andrei Gerea și George Scutaru. Inițiativă legislativă prevede ca persoanele care minimalizează în mod evident, prin orice mijloace, în public, Holocaustul ori efectele sale să fie pedepsite cu închisoare de la 6 luni la trei ani sau cu amendă.
Potrivit inițiativei legislative, confecționarea, vânzarea, răspândirea, precum și deținerea în vederea răspândirii de simboluri legionare se pedepsesc cu închisoarea de la 3 luni la trei ani.
Cu aceeași pedeapsă se va sancționa și utilizarea în public a simbolurilor legionare – drapele, insigne, uniforme, sloganuri, formule de salut, precum și orice alte asemenea însemne. Acestea nu constituie infracțiune dacă fapta este săvârșită în interesul artei sau științei, cercetării ori educației și interesul este exprimat în sensul protecției drepturilor omului și libertăților fundamentale și al prevenirii și combaterii incitării la ură națională, rasială sau religioasă, la discriminare și la săvârșirea de infracțiuni contra păcii și omenirii.
Prin proiectul de lege se mai propunea ca persoanele care participă la constituirea unei organizații cu caracter legionar sau aderă la o astfel de organizație să fie pedepsite cu închisoare de la 3 la 15 ani, însă această prevedere a fost eliminată de Comisia juridică, membrii acestei comisii invocând intrarea în vigoare a noului Cod Penal.
Senatul a dezbătut în calitate de primă Cameră sesizată propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de Urgență 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului unor persoane vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii.
Deputat de Argeş, al Partidului Naţional Liberal,
Andrei Dominic Gerea
Dar de comunism n-a zis nimic… Tovarășu’ mă-sii!
Dar de comunism de ce nu zice, tovarășu’? Ăsta are impresia că dacă e parlamentar e intelectual… E un căcat!
De comunism de ce nu ai zis nimic? Va rog sa faceti o plimare prin Pitesti, in oricare zona doriti si o sa observati ca marea majoritate are o mentalitate comunista, in care includ: comportament agresiv, respingator, netolerant, pot spune chiar nesimtit. Dar, bineinteles, atata timp cat ,,ei” sunt la putere, ,,faca’se voia lor”. Dar, pana cand?