Aflat prin judeţul nostru cu te miri ce treburi de partid, Victor Ponta a mai făcut o declaraţie de presă care ne întăreşte ideea că acest puştiulică nici pe departe nu poate fi numit om politic. Ca şi colegul de Alianţă, Crin Antonescu, în loc să facă oferte de programe economice şi politice se ţine de acuze şi pârâciuni. În Capitală, îl toacă pe Băsescu et comp., în provincie sare la gâtul reprezentanţilor Puterii, al acelora care pun în pericol hegemonia P.S.D.-istă. Despre judeţul nostru, Ponta nu scapă niciodată ocazia să spună: „Experimentul Argeş al PD-L este cel mai brutal experiment”. Ca de fiecare dată, a făcut referiri la senatorul Mircea Andrei. Înainte de a spune ce am de spus, vreau să se ştie că pe numitul senator nu-l cunosc decât din presă şi că iau sub titlu de inventar tot ceea ce se spune despre dânsul. Pentru a-şi susţine spusele, Ponta face un expozeu despre atrocităţile la care sunt supuşi liderii U.S.L., şi cu precădere cei ai P.S.D. Argeş. Dacă eşti mai slab de înger, mintea ţi-o ia la vale şi reprezentările interioare pe care ţi le faci despre disputa politică seamănă cu un adevărat carnagiu, statura senatorului pedelist creşte şi riscă să o întreacă pe a lui Mircea cel Bătrân! Ageamiu în ale psihologiei colective, Ponta nici nu-şi dă seama că devine cel mai teribil şi nesperat agent electoral al lui Mircea Andrei şi al PD-L, ştiut fiind faptul că mulţimile dispreţuiesc văicăreala şi îl urmează pe cel puternic!
Că tot veni vorba de experimente, se cade să-i amintim lui Ponta că pe judeţul Argeş s-au făcut multe experimente în vremea comunismului. Unul dintre acestea a avut ca scop un control sever al economiei, pentru declararea judeţului Argeş ca fiind unul al Cinstei, Hărniciei, Onoarei şi Demnităţii Socialiste. Tărăşenia a realizat-o un prim secretar, Gheorghe Năstase, prin 1970. Eticheta asta a stat lipită până la revoluţie şi chiar după. Numai că în realitate lucrurile nu stăteau aşa şi asta am aflat-o prin 1986. Eram în Bucureşti, la o petrecere a unui amic. Un invitat, aflând că sunt argeşean, a început să-mi spună multe „drăgălăşenii” despre judeţul meu. Aşa am aflat cine, ce, cât şi cum fură de la: Auto-Dacia, de la Petrochimie, de la Fabrica de Cauciuc-CATC, de la Fabricile de stofe Argeşeana şi Textila, de la Micromotoare, de la Vinalcool Ştefăneşti, de la Staţiunea Pomicolă Mărăcineni, de la Electo-Argeş, de la Aro-Muscel, Direcţia Agricolă şi altele, mai mici ca importanţă economică. Cel ce îmi povestea, fiul unui general de securitate, după cum aveam să aflu ulterior, îmi dădea numele celor care patronau un jaf inimaginabil pentru acele vremuri! Pe unii dintre cei pomeniţi îi ştiam, în special pe cei din Petrochimie, asupra acestora chiar planau bănuieli că sunt amestecaţi în ceva tărăşenii întunecoase. Acelaşi personaj colocvial mi-a dat şi numele unor inşi din structurile Miliţiei şi Securităţii Argeş, care închideau ochii la jaful din „avutul obştesc”, în schimbul unui tain gras. Îmi este greu să povestesc stupefacţia trăită de mine la aflarea acestor informaţii. La întoarcerea mea acasă, în tren, am notat într-o agendă tot ceea ce am auzit, cu gândul să discut despre cele aflate cu un amic, Şef-jurist la o mare unitate economică, mai ales că în cele spuse era vorba şi despre nişte subalterni de-ai lui. Ştia de toate astea, inclusiv de subalternii lui şi, mai ales, ştia şi cine sunt patronii cei mari, ai acestor „jafuri comuniste”. Ei bine, aceştia, câţiva inşi, erau membrii ai C.P.Ex. ai P.C.R. şi ai Comitetului de Stat al Planificării!
După 1990, o parte dintre aceste persoane se regăseşte în politica argeşeană, evident în partidul succesor de drept al PCR. Altă parte este implicată în privatizarea de tip MEBO iar o a treia parte, mai numeroasă, dezvoltă activităţi private, mai toate căpuşând firmele statului, ducându-le, practic, la faliment şi la privatizări care, ulterior, au dus la dispariţia lor. Aceştia din urmă au participat cu chete grase la bunăstarea celor din politic, la puşculiţa de partid şi la sumele forfetare, împărţite cu dărnicie controlată amărâţilor din judeţ, prezenţi zilnic la uşa Consiliului Judeţean ca la poarta lui Petrache Lupu din Maglavit. Aceşti amărâţi, mii de inşi, au fost cei care au înclinat mereu balanţa în favoarea menţinerii la putere, în Argeş, a reprezentanţilor de vârf ai „Cinstei, Hărniciei, Onoarei şi Demnităţii Socialiste”.
Evenimentele din ultima vreme, de natură DNA şi medicală, au dus, practic, la închiderea cutiei judeţene a milei. Cârcotaşă din fire, o anume parte de români dacă nu-i mai dai uită binele ce i l-ai făcut şi te trânteşte la urne! Săracilor pendinte de partid, în speranţa că pot fi menţinuţi în arealul politic, li se arată din cauza cui nu li se mai pot cârpi neajunsurile – din a senatorului Mircea Andrei! De asta am spus că Ponta se înşeală când crede că îi poate menţine pe dependenţii de pomană indicându-le vinovatul. Ponta le indică, de fapt, pe cel puternic, conjunctural, e drept, adică pe senatorul Andrei. Acesta, fără să vrea, s-ar putea trezi la uşa partidului cu câteva mii de posibili votanţi! Fenomenul acesta este mult mai amplu decât l-am prezentat şi este mizerabil; el ilustrează că, de fapt, sub masca milei creştine PSD a ascuns un dispreţ imens faţă de fiinţa umană.
