Cea mai de efect idee din propunerea recentă de modificare a Constituţiei aruncată pe piaţă de Traian Băsescu este legată de stipularea verificării şi confiscării averilor ilicite. Nu ştim ce formă concretă va lua această idee sau dacă efectiv aşa ceva se va întâmpla. Multe lucruri s-au anunţat şi puţine au fost puse în practică. Este cert însă că Traian Băsescu este un vulpoi politic care adulmecă mult mai bine (uneori!) starea de spirit a populaţiei decât alţi politicieni. În vremuri de criză şi de sărăcie setea de răzbunare, ca o formă primitivă de realizare a dreptăţii sociale este cu mult mai mare decât în vremurile de normalitate. Că este aşa şi nu altfel stă dovada puternicul val de adeziune populară de acum ceva ani la ,,simpatica” propunere de instalare a unor ţepe mântuitoare pentru liniştea poporului în Piaţa Victoriei. Ţepele justiţiare nu au apărut, s-a tăiat însă în mod ,,echitabil” 25% din veniturile angajaţilor de la stat. Până la urmă tot de o ţeapă a fost vorba.
În fine, ceea ce este neîndoielnic este că societatea românească conservă de ani de zile un potenţial exploziv de frustrare, un acut sentiment de injustiţie şi neîncredere în cei care au beneficiat şi beneficiază de avantaje materiale ilicite prin simplul fapt că ocupă, e adevărat vremelnic, poziţii importante în stat sau în administraţie. Această stare de frustrare e cu atât mai mare şi mai legitimă cu cât gradul de sfidare al profitorilor este mai mare. Există un fel de înţelepciune perversă la care fac apel toţi hoţii de ieri sau de azi, mai mici sau mai mari, exprimată prin ceva de genul următor: ,,Hai, bă, ce te sperii aşa? Toţi am furat. Ieri au furat ăia, azi a venit şi rândul nostru. De aia am fost aleşi, nu?”.
Dincolo de cârcoteli şi indiferent de ceea ce se urmăreşte prin această propunere constituţională, este un câştig pentru societatea românească. Primul lucru bun este că o astfel de propunere se constituie într-o temă reală de dezbatere. O dezbatere de care societatea românească din acest moment are nevoie. Are nevoie, cel puţin de promisiunea că pentru astfel de măgării există o prevedere constituţională clară, care oferă posibilitatea deposedării hoţului de bunurile furate. Trebuie să existe, dacă nu un sfârşit absolut, cel puţin o diminuare a fenomenului amintit, a sfidării şi a nonşalanţei cu care este practicat. Nu cred decât parţial în cei care au început să ţipe că avem de a face cu punerea în practică a unui mecanism represiv, de control şi de şantaj care să legitimeze spolierea de către puterea politică aflată la guvernare a oamenilor de afaceri oneşti. Dacă o astfel de prevedere capătă corp într-o viitoare Constituţie, cred că ea se va aplica tuturor, indiferent de culoarea politică, atâta timp cât numai un nebun ar mai putea gândi că poate rămâne veşnic şi nelimitat la butoanele guvernării. Ca atare, ea se va aplica şi actualelor partide de la guvernare.
Din păcate, trebuie să o spunem, există o teamă justificată. Multe din averile şi opulenţa actuale au istorii necurate în spatele lor. Poate aşa trebuia să se întâmple din punct de vedere istoric, în cadrul ,,procesului ireversibil de trecere de la comunism la capitalism” prin (re)acumularea primitivă a capitalului. Hai să spunem că înţelegem şi acest lucru (deşi nu este nicidecum un argument).Trebuie să facem însă două observaţii de bun simţ. Prima, că nu este un fenomen fără de sfârşit. Gata, s-a terminat cu furatul! Până la următoarea cotitură mare a istoriei trebuie să reînvăţăm cuminţenia altfel riscăm să dispărem ca naţiune. A doua observaţie e că s-a furat dincolo de limitele bunului simţ. Presupun că şi hoţii au limitele lor şi mai ales că nu sunt lipsiţi de simţul ridicolului.
Nu o să vorbesc de cele mai mari hoţii, nu am nici date şi cred că este dificil să faci un astfel de clasament între atâtea cazuri formidabile. Aş putea sublinia unele din cele mai ridicole acte de egoism şi lăcomie, aş spune chiar ,,gratuite”. Cele din spaţiul sau domeniul public, comunitar. Furturi de parcuri, de locuri de joacă pentru copii, de grădiniţe, de foste închisori etc. Dintre acestea, două îmi vin în minte prin meschinăria şi prostia autorilor lor. Subtilizarea unei grădiniţe de către conducătorul local al unui partid intitulat muncitoresc şi privatizarea liftului de la un bloc de către un parlamentar.
Până la urmă, Traian Băsescu trebuie să fie consecvent cu propriile sale declaraţii. Dacă ne-a spus că nu este bine să întindem mâna la stat, urmează să ne spună şi că nu este bine să furăm de la stat. În primul caz a demonstrat, rămâne să vedem ce se va întâmpla în al doilea caz.
P.S. Îmi cer scuze pentru apelarea cititorului prin formule la persoana a întâi plural (,,să ne spună”), dar în acest caz suntem implicaţi cu toţii, uneori fără voia noastră. Fie strigăm din toate puterile împotriva hoţiei, dar mai furăm şi noi pe ici, pe colo, fie trebuie să devenim ocazional hoţi (mici) prin presiune socială. Ia să ne gândim ce am face dacă am fi poliţist de frontieră şi vrem să ne păstrăm locul de muncă! Evident, pentru a fi hoţ veritabil e nevoie de vocaţie sau …poate să fii bolnav.
