Povestea care urmează este strict reală. S-a petrecut în România. Ar fi putut fi o poveste frumoasă, dar…, ca multe din poveştile noastre, s-a terminat trist. Anja Andersen a fost demisă pentru că nu a avut perfomanţă, deşi trecuse abia o lună de când venise la echipa romănă de handbal Oltchim. Deşi, la data demiterii sale, nu fusese încă trecut prin asumarea guvernului în Parlament noul Cod al Muncii. Cel în numele căruia s-a reclamat în mod aproape fanatic performanţa.
Legile capitalismului românesc sunt dure nu doar în economie, ci şi în sport. Mai ales în sport, unde se întâmplă să ai manageri duri precum Gigi Becali, Mititelu sau Penescu. Oameni care nu ştiu de glumă şi a căror exigenţă este invers proporţională cu pregătirea lor. În sportul şi în capitalismul românesc nu te poţi juca cu performanţa. Managementul e management şi mizilicul e mizilic! Trebuie să fii nemilos şi vei izbândi!
Cam asta este logica şi retorica care stă în spatele impunerii cu surle şi trâmbiţe a unor măsuri spre binele nostru, dar nedorite şi, mai ales, nici negociate cu nimeni. Ştim, ni se doreşte binele cu forţa. Este spre binele nostru. Nu înţelegem încă, dar vom vedea ulterior că ei, cei care ne-au impus în mod paternalist aceste măsuri, au avut dreptate. Ce bine ar fi să fie aşa! Dar ce ne garantează că trebuie să mai mergem pe mâna lor, când după atâţia ani „binele” se vede.
Degeaba ai intenţii şi planuri bune (dacă sunt bune?) dacă nu ai caracter şi principii. Pentru că în cele din urmă problemele de managament nu sunt doar probleme de inteligenţă (dacă realmente este), ci şi de caracter.
Cazul antrenoarei daneze Anja Andersen este o astfel de problemă cu atât mai mult cu cât ea, Anja Andersen, este realmente un specialist recunoscut în handbalul feminin mondial atât ca jucătoare cât şi ca antrenoare. Andersen a fost triplă câstigatoare a Ligii Campionilor ca antrenoare, cu formatia Slagelse. Un proiect nu se transpune în realitate doar în câteva zile. Performanţa se obţine de asemenea într-un timp optim, iar în această incursiune spre succes trebuie să iei în seamă şi insuccesul. Deşi venise cu gânduri de durată, de investiţie, Andersen a fost expediată înainte de „perioada de probă”, de trei luni, după noul Cod al Muncii. Nu a avut performanţă! Dacă este să fim puţin cinici, putem spune că aşa-i trebuie! Cine a pus-o să se angajeze la patroni români? Ce credea că este în Danemarca? Aicea (sic!) la noi se cere perfomanţă! Ce? Că a avut idei, că a crezut că se poate construi ceva şi în Estul Sălbatic? E treaba ei dacă este idealistă.
Părerea mea este că Andersen nu a greşit dacă a făcut o astfel de investiţie. Poate a simţit mult mai bine decât managerii şi şefii ei români ceea ce le trebuie celorlalţi români. Asta s-a văzut din reacţia jucătoarelor, din reacţia publicului de la Vâlcea. Aşa am simţit-o şi eu în calitate de simplu telespectator. Eu cred că dacă ar fi fost lăsată să-şi continue activitatea, ea ar fi dăruit comunităţii sportive şi nouă românilor simpli mai mult decât o simplă performanţă. Cel puţin mai multă încredere în ceea ce putem fi. Am fi înţeles că nu trebuie să fugi în Danemrca ca să te împlineşti, ci că pot veni la noi danezi care cred în destinul nostru.
Morala cred că este simplă: nu poţi să ceri performanţă şi fidelitate atâta timp cât nu oferi nu doar o remuneraţie corectă, ci şi respect şi încredere. Aşa că, dacă vom cerceta mai bine, vom vedea că acolo unde capitalismul realmente a reuşit, aceasta s-a întâmplat nu pentru că s-a bazat pe sclavi, ci pe oameni liberi, determinaţi de demnitate, încredere şi respect pentru iniţiativă. Capitalismul autentic nu se face cu şmecheri, sclavi şi cu retorica ieftină a performanţei fără CASH.
Cătălin Grigore
