Ziua de 28 aprilie este declarată, începând cu anul 1996 „Ziua internaţională a securităţii şi sănătăţii în muncă”, fiind comemorată şi în ţara noastră.
Cu acest prilej, Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş organizează trei întruniri pe tema „Sistem de Management al Securităţii şi Sănătăţii în Muncă (SMSSM) ca instrument pentru îmbunătăţirea continuă” în domeniul prevenirii incidentelor şi accidentelor de la locul de muncă.
Aceste întruniri vor avea loc în data de 28 aprilie, în Municipiul Piteşti, în sala de şedinţe a SC ROLAST SA , ora 10.00, în Municipiul Câmpulung în sala de şedinţe a SC HOLCIM SA la ora 10.00 precum şi în Municipiul Curtea de Argeş, sala Confarg, ora 10.30.
La aceste întruniri sunt invitaţi angajatori, lucrătorii şi partenerii sociali (reprezentanţi ai salariaţilor şi sindicatelor, ai compartimentelor de protecţia muncii şi ai conducerii agenţilor economici), precum şi reprezentanţi ai mass-mediei locale.