În partida cu FC Bihor, tehnicianul Viorel Dumitrescu nu va avea la dispoziție întreg lotul. Fundașul Octavian Ionescu mai are o etapă de suspendare, iar Ghiță tocmai a fost operat și va fi indisponibil până în primăvară. Nu doar atât, sunt și probleme de natură medicală, datorită vremii schimbătoare. Botea, Monel Cârstoiu şi Rover Cârstea sunt răciți serios și nu se știe dacă se va putea conta pe serviciile lor. Acesta este și motivul pentru care Dumitrescu dorește să întărească lotul, pentru a mări competivitatea pe posturi în vederea promovării. „În opinia mea nu sunt diferenţe mari între ultimele clasate şi primele. Dacă noi vom rămâne aproape de Timişoara şi Bistriţa, intenţionez ca în iarnă să întăresc lotul cu câţiva jucători. Vreau să aduc maxim doi jucători care să pună osul şi să facă diferenţa. Nu mă interesează fotbaliştii experimentaţi care nu aleargă şi nu ajută echipa. Operaţia lui Ghiță a decurs foarte bine iar astăzi i se vor scoate firele. Este dornic să revină cât mai repede pe teren. Sper ca la primăvară să fie apt de joc. Este nevoie ca în iarnă să reînceapă pregătirea cu noi pentru a fi pe teren la meciurile din retur” a declarat principalul alb-violet.



