PNȚCD Argeș țină să transmită un mesaj destul de clar colegilor de alianță și, în speță, celor de la PDL. Președintele țărăniștilor piteșteni, Gheorghe Dinescu, susține că dacă democrat liberalii vor avea o poziție de forță și nu vor perimite candidați din partea partidului din care face parte la viitoarele alegei locale, PNȚCD va ieși din alianță și va merge independent în bătălia electorală din acest an. „Noi, țărăniștii nu mai avem ce pierde, mai jos de 2,8% nu avem unde să ne ducem. Am ajutat PDL și am contribuit în 2009 la alegerea președintelui Traian Băsescu. Și acum îmi iau șuturi degeaba de la oameni pentru acest fapt. Repet, nu avem ce pierde, iar indiferent care vor fi directivele pe care le vom primi de la centru, nu mi se poate spune ce să fac aici. Dacă PDL va merge pe poziție de forță, vom ieși din schemă. De exemplu, la Merișani am candidat și sunt sigur că voi câștiga fotoliul de primar. Și vom mai scoate și altele pentru că deși avem oameni mai puțin ca alte partide, sunt mult mai valoroși!”, a spus Dinescu.



