Echipa „Plantăm fapte bune în România” va continua acţiunile de plantare din judeţul Argeş, sâmbătă, 7 aprilie. Chemăm alături de noi mass media, voluntarii, societatea civilă, publicul larg, autorităţile şi mediul privat din Argeş pentru a se implica în protejarea şi creşterea de păduri în judeţul nostru. Aproximativ 200 de voluntari din Bucureşti şi judeţul Argeş vor planta 5.000 puieţi de gorun.
„Plantăm fapte bune în România” îşi propune să crească suprafaţa împădurită din ţara noastră, să implice publicul larg într-o iniţiativă de anvergură în beneficiul comunităţii şi să valorifice prin împădurire terenurile agricole degradate, contribuind la prevenirea alunecărilor, a deşertificării sau inundării.
În Argeş plantările vor fi realizate pe o suprafaţă de 1 hectar, în localitatea Tigveni. Această suprafaţă a alunecat peste DN 73 C în perioada 2005-2006, aşadar în acest moment se finalizează plantarea pentru a preveni astfel de situaţii în viitor. În toamna anului 2011 a fost plantat un hectar, iar în primăvara aceasta va fi completat cu încă 1 hectar.
Partenerii instituţionali ai „Plantăm fapte bune în România” din judeţul Argeş sunt Consiliul Local Tigveni, care a aprobat prin hotărâre punerea la dispoziţie a terenului şi pregătirea acestuia în vederea reîmpăduririi, Instituţia Prefectului judeţul Argeş, Consiliul Judeţean Argeş, Direcţia Silvică Argeş şi Ocolul Silvic Şuici.
Invităm alături de noi argeşenii care vor să dedice o zi pentru o acţiune de împădurire. Cei care îşi doresc să participe alături de „Plantăm fapte bune în România” pe 7 aprilie, ne pot contacta pe adresa: voluntar@plantamfaptebune.ro
Despre „Plantam fapte bune in Romania”
„Plantăm fapte bune în România” este o iniţiativă a societăţii civile tinere din România, bazată pe voluntariat şi este programată a se derula pe o perioadă de 5 – 7 ani. „Plantăm fapte bune în România” şi-a propus acţiuni de conştientizare, cartografiere şi plantare pe terenuri care în prezent nu sunt incluse în fondul forestier, monitorizarea plantărilor şi efectuarea de lucrări de întreţinere până la reuşita finală. În această perioadă se urmăreşte plantarea a 300 de ha şi întreţinerea acestora. Anul trecut, primul de activitate, „Plantăm fapte bune în România” a mobilizat aproape 2500 de voluntari, cu ajutorul cărora au fost plantaţi în jur de 46.200 de copaci pe 16,3 hectare de teren.
Iniţiatorul şi reprezentantul legal al mişcării este Asociaţia EcoAssist, cea care a adus în România şi a organizat prima campanie „Let’s Do It, Romania!”.
Persoana de contact:
Marin Toma, coordonator judeţ Argeş, marin.toma@educatiesiecologie.ro, +40 720 504 904


