Nici cea mai veche şi, de altfel, profitabilă meserie din lume, prostituţia, nu mai e ce a fost. Fetele care practică această meserie sunt din ce în ce mai afectate de scăderea veniturilor clienţilor lor. Stau câteodată câte o zi întreagă în stradă şi abia dacă agaţă câţiva clienţi rătăciţi. Chiar şi aşa, ele reuşesc să scoată măcar un 100 de lei pe o zi de muncă, chiar dacă nu întotdeauna primesc bani, ci trebuie să mai presteze şi pe alimente, băutură sau bonuri valorice.
Fetele din „garda veche” o duc din ce în ce mai greu
Câteva „bunăciuni” de fete au ieşit la produs în ultima vreme în zona Podul Viilor, şi aproape întotdeauna însoţite de câte unul sau chiar doi masculi care să le protejeze dar să el ia şi banii. Din cauza lor, fetele din garda veche care acţionau în zonă au numai de pierdut. Florica, Silvia şi Contabila îşi fac veacul prin apropiere de Ana Imep şi îşi racolează clienţii aşteptând chiar în staţia de autobuz din zonă. „Nu mai e ce a fost, nu mai au bani deloc clienţii. Te duci şi pe 10 lei dacă e, dar nici aşa nu mai găseşti”, se plânge Florica, una dintre fetele din „garda veche”. Florica nu are copii, însă şi-ar fi dorit să aibă. E miloasă de fel însă vorbind cu ea îţi dai seama că anii de meserie „pe marginea străzii” au distrus-o atât fizic cât şi psihic. Mai stă cu câte un client, mai face un ban, îşi mai ia o bere sau o cafea să-i treacă timpul… De multe ori fetele cumpără pe datorie, „că nu mai merge nimic pe la noi”, se vaită în continuare femeia.
„Contabila”… de plăceri
În vreme ce mai stăm de vorbă cu ea, coboară dintr-o maşină o altă „colegă” expertă în vândut plăceri trupeşti la marginea drumului. „Uite! L-a rezolvat şi pe asta contabila”, spune Florica. Contabila e poreclită şi există o explicaţie bună pentru numele primit. „Mai de mult, când a apărut ea pe aici, purta cu ea mereu o geantă din aia mai ca un diplomat aşa, ca de birou şi mereu ţinea telefonul în mână şi zicea că e contabilă ea”, explică una dintre dintre „colege”. Opreşte o altă maşină şi negociază cu Contabila. Se pare că nu cad la preţ că maşină dă să plece. Nu s-ar părea că nu are bani, dar totuşi ceva nu e în regulă, şi nu e vorba de bani, e vorba de sex cu mai mulţi bărbaţi se pare şi se teme să nu păţească ceva. BMW-ul fiţos demarează, dar se opreşte după câţiva metri să mai întrebe odată. Negociere ca la tarabă! Până la urmă băieţii pleacă fără să „parafeze” nimic, iar Contabilă scade însă un client de la bilanţ.
„Dacă plătesc amenda, de ce mai muncesc!?”
„Acesta vine mereu aici şi aşteaptă să mă duc cu el. mereu când mă duc, ne prinde poliţia, aşa că îmi văd de treaba mea. Mă duc numai aşa câteodată, că e clientul meu”, spune Silvia, arătând spre o maşină care tot făcea ocoluri prin zonă studiind terenul. Şoferul dă un claxon şi se lasă păgubaş. Pleacă să caute în altă parte! „Doamnele” de consumaţie sunt amendate frecvent, dar nu plătesc niciodată, însă caută să se întâlnească cu poliţia cât mai puţin că uneori le mai duce şi prin arest niţel să le sperie şi uite aşa pierd şi timp şi clienţi. „Păi cum să plătesc! Eu cu ce mai rămân, după ce că nu mai iese mai nimic”, spune Silvia în vreme ce-şi ia inima în dinţi şi trece strada să se posteze din nou la locul de muncă.
„Le amendăm tot timpul că doar atât putem face din punct de vedere legal. Cam zece amenzi se dau într-o săptămână pentru practicarea prostituţiei, însă ele niciodată nu plătesc. Amenzile merg la primăriile din localitatea din care fetele provin. Sunt cam aceleaşi şi se mai rotesc între ele, unele pleacă la Craiova, Slatina, Vâlcea, altele vin din alte oraşe la noi, mai schimbă clienţii”, spune comisarul Dănuţ Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş,




I am not afraid of death, I just don’t want to be there when it happens. DJ Nunta